LITERATURA, " În hăul tău, te simţi ...", Gheorghe Apetroae Sibiu

ÎN HĂUL TĂU TE SIMŢI...

Când creste mari, agreste, neştiute până ieri,
îţi năbuiesc din crinii pietrei reci, trăirile cereşti
în flăcări cris-citrin, o tainică hieratică nălucă,
poţi a uita de răsăritul tău pe locuri de irugă,
de când, de unde steaua înspre seară-ţi urcă !?...

Da! Eşti tu un lut de zeu robit, sortit plecării
la lungile multe cărări- magii prin clipa firii,
cu cerul în amor nebun şi-n triste contemplaţii…
Să înţelegi ecoul surd din glasul desfrunzirii,
te cheamă !..să te scape de a lor rugină fraţii!..

Cu chipul crist şi-n albul florilor acum bătut-
livezi cu văl de-absint, tu cu lumină iarăşi ningi
pe locurile de obârşii, coline-n lanţ de amintiri…
Din răscolirile ce le aprinzi adâncului căzut,
tu scapi de dorul sângerării grele în simţiri !?..

Şi creşti de mult, aici în gândurile-dor al lor
cuprins de visele materne şi de sfinte graţii,
în rang de zeu barbar îţi urci solar scara vieţii,
azi adoptat de-Ardeal, tot de române locuri,
de mic, rebel, de fel ştiut efebul libertăţii !..

Aici, în hău te simţi celest, un adamit topaz
pe anatas, adâncul cerului îmbălsămat să-l arzi,
un mare nesătul de grijile străine şi în chinul
copilului sfios de ieri, azi ochiul duh luminii,
în Totul, să-ţi adopţi cu fiecare zi, destinul !...