literatura,revers, gheorghe apetroae sibiu

VI.   DOR  DE  VEŞNICII

 REVERS

Din  ferestrele cerului de atunci,

copiii, cei  mai mari, adumau

zăpezile  line,  tremurânde în crini.

De sub ele, grenade şi proiectile-

bivoli ucigaşi ,cu cap de balaur-

armăsari de foc, mânaţi sub irugă

de umbrele  morţii, arzând  zorii

căzuţi  în curgeri -  râuri de vise…

Spre  îmblânzire, sub steiul  pietros,

focul copiilor , un zvon al morţii ,

pulsa  bizar cascade-n explozii !…

Sfârtecaţi de schijele negre ,

ei sângerau, în spulberări de cuvinte,

privindu-şi firea, când  mai întâi

le zbura la cer , spre rai, vaietul,

viscerele  şi  mai apoi,  mâinile,

picioarele cele întinate în humă,

şi trupul, în sânge, măzgălind zarea,

în cele din urmă, întunecat,sufletul…

Îngerii lor, vindecaţi de tina  veciei,

zbătându-se  în ei  ieşeau  sticloşi

între lumină şi umbre, în cântec…

De durerea pierderii lor, mamele

cădeau  alături de stele, la rugăciuni,

în tremur şi în lungi tânguiri,

cu vocile stinse  de bocet  prelung…

şi inimile strivite  de suferinţă …

Mureau şi ele  rădăcini  de sicriu

nefericite, întinse  pe covorul albastru.

Nebune, la  ferestrele cerului

priveau în golul veşnic, în nelinişti

lăcrimând , păstrându-şi amarul...

Clopote  în  clopotniţe părăsite

cu glasul stins al stelelor căzute-

reversul veşniciei frescelor  nude,

zăbovind  abisul roşu, în  zenit

sălăşluiau cu războiul, în amintiri,
la Susenii Boroaiei…