Romita Malina Constantin cu " ultimul avertisment" conștientizează reușita ființării sale în devenirea-i lăuntrică , o maturizare spiritual-reflexivă precoce, fără o mediere așteptată , obiectivată de un exterior ontologic stimulatoriu și care putea fi obținută prin exercițiul iubirii adevărate, așa cum aceasta visa și credea, în soluția împlinirii sale spirituale. .. Existențialul perceput cu intensitatea iubirii și-l banalizează , acum și psiho- istoric, fiindu-i dinamizat doar prin mixajul între esteticul juvenil, etic și thanatos " în multe seri am vorbit despre cum se moare simplu/ fără nici un geamăt în sărut". La acest stadiu a reușit să ajungă, dincolo de reveriile unui paradis al iubirii, în care credea și pe care îl sacraliza. A căutat mult acest paradis, fără a-l găsi undeva, spre a beneficia meritat de el, după intenstatea credinței sale în iubirea absolută, eternă " încet iubirea se așează pe pernă/ și întinde picioarele către ușă/ iar eu strig /m-ai mințit când te țineam în brațe /mi-ai spus că vom reinventa cupola stelelor/ că mă vei învăța toate secretele/ mi-ai dat să beau izvorul viselor".....Mai mult, anamnetic, poeta Romita Malina Constantin nu acceptă resemnarea, dimpotrivă, într-un nou stadiu existential, cel pro-generator, pe care, deși îl acceptă biologic, își manifestă totuși o reacție dezavuantă , o stare antinomică, în raport cu iubirea, ca principiu existential, cea care I-a lipsit ființării sale cultural- spirituale . Va uzita , din recuzita sa auctorială, de elemente panteiste, în metafore care configurează metafizic produsul iubirii din iubirea adevărată. Acest produs de înjumătățire, fisionabil și genezic, pe care îl conștientizează și-l accepta, fără a-l neglija, dar fără un beneficiu, fără a gusta din acesta, așa cum își imagina poeta " te urăsc iubire/ te urăsc/ credeam că ucizi moartea / sau că o transformi în primăvară /că știi să o lipești de sâni /și că o hrănești cu laptele tău/ lasă-mă/ sunt atât de mică sunt mică /și am febră"... Romita Malina Constantin , deși încercată de lipsa trăirii unei iubiri în sacralitatea acesteia, adevărate, promisă de providență în fața altarului iubirii universale, nu va renunță la acest ideal, soluția acestui exercițiu , fiind permanența căutării iubirii.. ... Un final cu un apel aproape disperat la pronia cerească, în primirea harului promis și așteptat ,într-un final, pentru compensarea cu o iubire din iubirea adevărată,lăuntrică în sens metafizic, a ceeia ce-i lipsea din ecuația ființării sale și din care se deduce, din contextul acestui discurs metaforic, cu un final de speranță liniștitor .....Felicitări pentru această poetă care , dincolo de unele scăpări în exprimarea estetică, care pot fi recuperate în exersarea textual- poetică, posedă un cuantum de reflexivitate, deloc neglijabil... G.A.S....
miercuri, 1 mai 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu