1. I..SCRIINDU- ŢI ZODIA PE UN RAC
Dintr-un iulie despleteai firii, la Suseni,
razele crustacee în cărări platonice,
scriindu-ţi zodia pe un rac!...
Taciturn, iubeai privirea cerului,
şi ea îţi vindeca lesne umbrele…
Pentru a te salva de multele emoţii,
mureai şi învăţai zborul dinăuntru,
buiecind în împărăţia „ condorilor”...
Te încerca, de copil, îngerul zenit,
cântându-ţi, cu acelaşi glas liturgic,
Ne-începutul,
şarpe al iubirii adamice, alunecând
în culori de albastru şi travertin…
Te măreai, strălucind , la Suseni,
muşcând din fiecare zi,
din zăpezile în fluturi calzi celestini
de pe nesfârşitul lunecos al bolţii…
Îţi înfloreai, chiar din troienele mari,
cugetul pentru Galanthus şi Scylla
şi cuprinsul luncilor tremolite,
unde-ţi desflorau, în balsam, liliecii…
Curtai izvoarele, unduind ne-linişti,
pe văile lungi, urlai cu ele la răstoace!…
Îţi colorai cu florile materne, culese
din grădina casei, roze albe eritrine,
uitarea, cum muşcatele, stele în glastre,
fragii , în roze cercuri de vescitate
pe tăpşane, respirând eternul fluid
în rugi hiperbolice, dintr-o poveste -
Marele Cu-vânt în sângele tău coborât:
astru albastru de adevăr, cărunt ,
mustind în existenţa vidă eterul!…
Dintr-un alt iulie, tot tu, cu numele
de fecioară şi de cele veşnice,
îţi scrii, constelară
şi insidioasă, zodia, pe o lespede !….
sâmbătă, 18 septembrie 2010
marți, 14 septembrie 2010
LITERATURA ,"MISTREŢUL FLĂMÂND",GHEORGHE APETROAE SIBIU
6. I. MISTREŢUL FLĂMÂND
Din drumul drept ne abăteam
tăind pieziş
desişurile-n tinse
peste stânci albastre…
sfidam magneticul hăţaş ,
un şarpe viu, în arc
crestat de miile de ani
pe fruntea zărilor sihastre !..
În salt, din fârf în vârf de fag ,
un linx ne urmărea
pe râna făguită cum ,
ca un blestem,
mistreţii ,
poteca, sângerând ,
în turmă-i alergam
prin sihla nepătrunsă,
si cum, cu şiretlic,
spre lupării,
lupanii îndreptam!..
Dar ne sfiiam
de-o umbră ce -amintea
cum că aici,
un cuget, sclav « Cărbunei » ,
ei, întors
cu dor de loc
şi gând de libertate-n duh,
cu dragul de sfinţite
plaiuri,ochii primenind,
un mag meleagului străbun
şi-n mare rost
în care sta aprins trecutul
sfânt,
adânc, pleca
sub geana rece-a
unui blestemat amurg
in fulgerul sălbatic
care l-a atras
spre-a fi ucis, cu colţii ivorii,
drept jertfa lumii firei lui,
de un mistreţ flămând !..
Din drumul drept ne abăteam
tăind pieziş
desişurile-n tinse
peste stânci albastre…
sfidam magneticul hăţaş ,
un şarpe viu, în arc
crestat de miile de ani
pe fruntea zărilor sihastre !..
În salt, din fârf în vârf de fag ,
un linx ne urmărea
pe râna făguită cum ,
ca un blestem,
mistreţii ,
poteca, sângerând ,
în turmă-i alergam
prin sihla nepătrunsă,
si cum, cu şiretlic,
spre lupării,
lupanii îndreptam!..
Dar ne sfiiam
de-o umbră ce -amintea
cum că aici,
un cuget, sclav « Cărbunei » ,
ei, întors
cu dor de loc
şi gând de libertate-n duh,
cu dragul de sfinţite
plaiuri,ochii primenind,
un mag meleagului străbun
şi-n mare rost
în care sta aprins trecutul
sfânt,
adânc, pleca
sub geana rece-a
unui blestemat amurg
in fulgerul sălbatic
care l-a atras
spre-a fi ucis, cu colţii ivorii,
drept jertfa lumii firei lui,
de un mistreţ flămând !..
LITERATURA, " TABLOU CU NOMAZI", GHEORGHE APETROAE SIBIU
TABLOU CU NOMAZI
Când eram copil de-o şchioapă
şi-n joc timpul risipeam,
la fântână alergam,
de aflam că trec ţiganii…
În căruţe, sub poclituri,
cu catâri şi slabi măgari,
îşi cărau vesela şatră
diamantii, slinoşi ţigani…
În popasul lor din Prund,
şi-adunau lemne din crâng
pentru foc,de se-ncălzeau,
mâncarea de-şi perpeleau...
Ridicând corturi pe Vale,
invadau uliţa mare
şi băteau în porţi, strigând
c-au cazane de vânzare…
Între timp, ţigănci cu salbe,
baiadere cu ghioc,
din buric, săltându-şi nurii,
te vrăjeau cu mult noroc…
Dar de când în prăvălii
bricolează marfa-n raft,
cu cazane şi cu oale
nu mai trec ţigani prin sat…
I-a rămas doar nostalgia
carmei tribului hindus ;
Drumul şatrelor ţigane
dinspre Soare, e-n Apus!…
M.S. Regelui FLORIN CIOABĂ,
coleg în Consiliul Judeţea Sibiu ,1996
Când eram copil de-o şchioapă
şi-n joc timpul risipeam,
la fântână alergam,
de aflam că trec ţiganii…
În căruţe, sub poclituri,
cu catâri şi slabi măgari,
îşi cărau vesela şatră
diamantii, slinoşi ţigani…
În popasul lor din Prund,
şi-adunau lemne din crâng
pentru foc,de se-ncălzeau,
mâncarea de-şi perpeleau...
Ridicând corturi pe Vale,
invadau uliţa mare
şi băteau în porţi, strigând
c-au cazane de vânzare…
Între timp, ţigănci cu salbe,
baiadere cu ghioc,
din buric, săltându-şi nurii,
te vrăjeau cu mult noroc…
Dar de când în prăvălii
bricolează marfa-n raft,
cu cazane şi cu oale
nu mai trec ţigani prin sat…
I-a rămas doar nostalgia
carmei tribului hindus ;
Drumul şatrelor ţigane
dinspre Soare, e-n Apus!…
M.S. Regelui FLORIN CIOABĂ,
coleg în Consiliul Judeţea Sibiu ,1996
luni, 13 septembrie 2010
LITERATURA,POEZII, GHEORGHE APETROAE SIBIU
<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU
Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
în pale de lumină din fraze-n anatas, din fluvii de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază-n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
Şi -atunci îţi dau de suflet clipele ciobite,sărutarile din urmă,
tu le colorezi trezia, sângerându-ţi zâmbet,durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
noi înfloririle în duh… miresmele-ţi le porţi în somn,
smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării …
În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot- seva lor, le-ascultă cerul creşterea în trupul firii,
le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duhul corolei criste ne-atinse cu împătimire !…
Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
...din sufletul lor angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
îşi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..
Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
în pale de lumină din fraze-n anatas, din fluvii de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază-n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
Şi -atunci îţi dau de suflet clipele ciobite,sărutarile din urmă,
tu le colorezi trezia, sângerându-ţi zâmbet,durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
noi înfloririle în duh… miresmele-ţi le porţi în somn,
smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării …
În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot- seva lor, le-ascultă cerul creşterea în trupul firii,
le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duhul corolei criste ne-atinse cu împătimire !…
Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
...din sufletul lor angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
îşi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..
duminică, 1 august 2010
Literatura, Un trandafir albastru, Gheorghe Apetroae Sibiu
UN TRANDAFIR ALBASTRU
pentru D. W.
Bolnav de un cer lazur şi-mpătimiri
îl înveleşti pe el în turmalinul rozei,
jertfind cu-vântu-i în corole vii -
azurul nopţilor cu rotunjimi de crini
şi vis pe-aleile de paradis,narcoze...
Le-adulmeci erigine raze serii zorii
ce ning albastru pe fereastra bolţii,
cuprinsu-i de nădejdi să i-l învii,
sorbindu-i seva marilor simţiri!...
Înfingi în el în joc ghimpii albaştri
adânc şi-n scalpul frunzei ruginii
ca-n sânii reci ai Lunii albe blânde
ajunşi cinabri-nflăcărările târzii!…
A te hrăni deplin din pomenirea lui,
o Blue Roze-n vămile încântătoare
te ţine umbră lui în bine-cuvântare !…
Balsamul tău ador i-al unei stele vii
în albăstriri la împlinirea zării,
a unei Blue Roze, veşnic trandafir
îmbobocind în cer, argilic şi divin
de-aşi dărui parfumul de lumină mării,
când slava-i sângerează-n lăstăriri
prin rădăcinile adamice de străluciri
în înfloririle cianice..În plină vrere
îl vrei crâmpei de cânt pentru-nviere
şi înger blând în slava sfintei taine,
un crist în lumea-ncoronării ,sfânt
ce s-a albăstrit de cerul lui, Treime,
când se visează şi-altor stele, mire...
Tu-mbrăţişindu-l,să-l desprinzi de ele,
îi sorbi din zicere în revederi lumina
înalţi crucea-i albastră-n irişi,torţe
pe cer,în ramuri dese stele eritrine
îmbobocind divin, tu xilă Blue Roze
aproape a-l simţi,te pierzi în el parfum,
te aperi să-ţi hrăneşti din el cu-vinte...
Că toate cresc spre a rodi în vremi
şi-n vreri din jarul recilor morminte !…
pentru D. W.
Bolnav de un cer lazur şi-mpătimiri
îl înveleşti pe el în turmalinul rozei,
jertfind cu-vântu-i în corole vii -
azurul nopţilor cu rotunjimi de crini
şi vis pe-aleile de paradis,narcoze...
Le-adulmeci erigine raze serii zorii
ce ning albastru pe fereastra bolţii,
cuprinsu-i de nădejdi să i-l învii,
sorbindu-i seva marilor simţiri!...
Înfingi în el în joc ghimpii albaştri
adânc şi-n scalpul frunzei ruginii
ca-n sânii reci ai Lunii albe blânde
ajunşi cinabri-nflăcărările târzii!…
A te hrăni deplin din pomenirea lui,
o Blue Roze-n vămile încântătoare
te ţine umbră lui în bine-cuvântare !…
Balsamul tău ador i-al unei stele vii
în albăstriri la împlinirea zării,
a unei Blue Roze, veşnic trandafir
îmbobocind în cer, argilic şi divin
de-aşi dărui parfumul de lumină mării,
când slava-i sângerează-n lăstăriri
prin rădăcinile adamice de străluciri
în înfloririle cianice..În plină vrere
îl vrei crâmpei de cânt pentru-nviere
şi înger blând în slava sfintei taine,
un crist în lumea-ncoronării ,sfânt
ce s-a albăstrit de cerul lui, Treime,
când se visează şi-altor stele, mire...
Tu-mbrăţişindu-l,să-l desprinzi de ele,
îi sorbi din zicere în revederi lumina
înalţi crucea-i albastră-n irişi,torţe
pe cer,în ramuri dese stele eritrine
îmbobocind divin, tu xilă Blue Roze
aproape a-l simţi,te pierzi în el parfum,
te aperi să-ţi hrăneşti din el cu-vinte...
Că toate cresc spre a rodi în vremi
şi-n vreri din jarul recilor morminte !…
sâmbătă, 24 iulie 2010
Literatura," Şi uite aşa se cucereşte o insulă - Adela Greceanu, poezie şi Radu Buiucă, proză", Gheorghe Apetroae Sibiu
ŞI UITE AŞA SE CUCEREŞTE O INSULĂ
Avem astăzi a asista, cu bucurie şi multă admiraţie, la valul de spiritualitate literară declanşat şi sustentat în spaţiul cultural sibian de o pleiadă de tineri, de tipologii lirice şi livreşti, inedite , porniţi cu patosul creator caracteristic vârstei şi condiţiei lor intelectuale pe un drum de clasă iniţiatică, pentru a ajunge, cu siguranţă şi în cel mai scurt timp, în edenul desăvârşirii lor creatoare, prin literatură. Aşadar, după seria cărţilor lansate de tinerii scriitori sibieni, acum deveniţi consacraţi: Iustin Panţa, Dumitru Chioaru, Mihai Posada şi după ce aveam să-l admirăm, nu de mult, în una din şedinţele cenaclului literar „Vladimir Munteanu” pe poetul licean Radu Leluţiu, ca o revelaţie a literaturii sibiene, aşa cum îl remarca cu autoritatea sa, poetul Mircea Ivănescu, în acelaşi cenaclu , iubitorii de literatură au avut ocazia de a recepta o serie de creaţii literare promiţătoare, aparţinând altor doi tineri sibieni: Adela Greceanu – poezie şi Radu Buiucă – proză. În prezentarea textelor , poetul Iustin Panţa a observat la Adela Greceanu o încercare de poezie post modernă, aparent eluviind dincolo de literatură, a cărei adâncimi realizează ineditul, iar prof. Livia Mircea a sesizat lirismul evident într-un text încă aluvionar. Poetul Dumitru Chioaru, cu exemple pe text, deosebeşte o retorică incompatibilă cu normele poeticii dar compatibilă cu viaţa însăşi, un joc interesant de cuvinte care generează autenticul. Poetul şi prozatorul Ion Radu Văcărescu remarcă în compoziţia textelor prezentate de Adela Greceanu un ton al autoironiei (Am uitat totul), al negaţiei totale (Volumul titlului) şi un evident textualism (Clipa de faţă, A început ceva nou, etc. …). Poetul Iustin Panţa ,reluînd dialogul, colocvial, consideră creaţia poetei Adela Grancea ca fiind incitantă, uneori iniţiatică, dar şi în abundenţă de locuri comune.
Abordând textele lui Radu Buiuca, universitarul Dumitru Chioaru observă în acestea onirismul lui Radu Ţepeneag, iar prof. Livia Mircea sesizează, în analiza pe texte, un eu liric ermetizat în expresionism. Poetul Iustin Panţa, sesizând frecvenţa secvenţelor prozaice care abundă în scriere, afirmă că textele pot fi reconsiderate pagini de jurnal, fără a accede la finalitate . Florin Oancea încearcă a-l aduce pe Radu Buiucă, prin viziuneA sa grotescă şi captiv-ironică, prin stilul cu o rezonanţă barocă, în adiacenţe cu prozatorul D. Garnett, redând exemplar unele corespondenţe cu romanele fantastico-alegorice ale acestuia, străbătute de un fin umor ( în: A.Man in the zoo; The Sailor,s return...) , cu cele ale prozatorului german Franz Kafka – în „ Miti”, Das Urteil, Die Verwandlung... şi, de ce nu, cu cele ale prozatorului dominican Manuel de Jezus Galvan – în nuvela „Şi uite aşa se cucereşte o insulă”, inspirat acesta din lupta indigenilor împotriva conchistadorilor spanioli. Poetul Ion Radu Văcărescu îl apropie pe Radu Buiuca de Urmuz şi de Andrei Pierre de Mondiale şi aceasta prin acea latură a expresionismului şi a reificării unui drum al frigului absolut ( Saniobuzul), din care nu lipsesc elementele de proiecţie existenţială, ale unui erotism freudian, juvenil, într-o viziune anistorică.
Gheorghe Apetroae, „RADICAL”, Sibiu, nr. 1110, din 26 aprile 1994
Avem astăzi a asista, cu bucurie şi multă admiraţie, la valul de spiritualitate literară declanşat şi sustentat în spaţiul cultural sibian de o pleiadă de tineri, de tipologii lirice şi livreşti, inedite , porniţi cu patosul creator caracteristic vârstei şi condiţiei lor intelectuale pe un drum de clasă iniţiatică, pentru a ajunge, cu siguranţă şi în cel mai scurt timp, în edenul desăvârşirii lor creatoare, prin literatură. Aşadar, după seria cărţilor lansate de tinerii scriitori sibieni, acum deveniţi consacraţi: Iustin Panţa, Dumitru Chioaru, Mihai Posada şi după ce aveam să-l admirăm, nu de mult, în una din şedinţele cenaclului literar „Vladimir Munteanu” pe poetul licean Radu Leluţiu, ca o revelaţie a literaturii sibiene, aşa cum îl remarca cu autoritatea sa, poetul Mircea Ivănescu, în acelaşi cenaclu , iubitorii de literatură au avut ocazia de a recepta o serie de creaţii literare promiţătoare, aparţinând altor doi tineri sibieni: Adela Greceanu – poezie şi Radu Buiucă – proză. În prezentarea textelor , poetul Iustin Panţa a observat la Adela Greceanu o încercare de poezie post modernă, aparent eluviind dincolo de literatură, a cărei adâncimi realizează ineditul, iar prof. Livia Mircea a sesizat lirismul evident într-un text încă aluvionar. Poetul Dumitru Chioaru, cu exemple pe text, deosebeşte o retorică incompatibilă cu normele poeticii dar compatibilă cu viaţa însăşi, un joc interesant de cuvinte care generează autenticul. Poetul şi prozatorul Ion Radu Văcărescu remarcă în compoziţia textelor prezentate de Adela Greceanu un ton al autoironiei (Am uitat totul), al negaţiei totale (Volumul titlului) şi un evident textualism (Clipa de faţă, A început ceva nou, etc. …). Poetul Iustin Panţa ,reluînd dialogul, colocvial, consideră creaţia poetei Adela Grancea ca fiind incitantă, uneori iniţiatică, dar şi în abundenţă de locuri comune.
Abordând textele lui Radu Buiuca, universitarul Dumitru Chioaru observă în acestea onirismul lui Radu Ţepeneag, iar prof. Livia Mircea sesizează, în analiza pe texte, un eu liric ermetizat în expresionism. Poetul Iustin Panţa, sesizând frecvenţa secvenţelor prozaice care abundă în scriere, afirmă că textele pot fi reconsiderate pagini de jurnal, fără a accede la finalitate . Florin Oancea încearcă a-l aduce pe Radu Buiucă, prin viziuneA sa grotescă şi captiv-ironică, prin stilul cu o rezonanţă barocă, în adiacenţe cu prozatorul D. Garnett, redând exemplar unele corespondenţe cu romanele fantastico-alegorice ale acestuia, străbătute de un fin umor ( în: A.Man in the zoo; The Sailor,s return...) , cu cele ale prozatorului german Franz Kafka – în „ Miti”, Das Urteil, Die Verwandlung... şi, de ce nu, cu cele ale prozatorului dominican Manuel de Jezus Galvan – în nuvela „Şi uite aşa se cucereşte o insulă”, inspirat acesta din lupta indigenilor împotriva conchistadorilor spanioli. Poetul Ion Radu Văcărescu îl apropie pe Radu Buiuca de Urmuz şi de Andrei Pierre de Mondiale şi aceasta prin acea latură a expresionismului şi a reificării unui drum al frigului absolut ( Saniobuzul), din care nu lipsesc elementele de proiecţie existenţială, ale unui erotism freudian, juvenil, într-o viziune anistorică.
Gheorghe Apetroae, „RADICAL”, Sibiu, nr. 1110, din 26 aprile 1994
luni, 19 iulie 2010
LITERATURA ," BONALISA", din volumul "Depăşirea trecerii", Gheorghe Apetroae Sibiu
RAZELE DE LUNĂ
Razele de lună mă ating, mă alintă; le spun durerea,
îmi împresură tristeţea, mă-ncarcă de-amor;
mă purifică de negura vremii, când le cer părerea
despre genunea lumii, de abisalu-i zbor...
nici-o rază nu scapă de calea cea dreaptă,
nici-o stea nu rămâne stea de-nceput ...
chiar şi pământul ştie bine să gândească sfârşitul
popoarelor de lumi răsărite, înflorite să treacă pe rând …
- Rază de lună, te văd, în al tău joc, ai zâmbet pe buze! …
Iată! îmi pătrunzi tăcută adâncul ochilor mei;
mă inciţi la iubire de cuget, trimiţându-ţi săgeata
în inima cerului meu, mult iubitoare de zei...
Când mitul ţi-l înving, mă-mbujorezi, m-acoperi cu norii
să-ţi simt trăirea ta de rază a stelei asfinţite;
iubirea în mine să crească pe pajişti selene-i ursită;
îţi dau satisfacţii... tu mă luminezi şi mai tare...
voi trăi cu razele stelei de pe chipul Selenei
şi le voi iubi, în aura nopţii cu braţele de irişi deschise;
nu cred că asfinţitul, într-o boltă de stele, mă poate duce în noapte,
când răsăritul nu i-l recunosc decât o singură dată...
Suseni – Suceava, 11.08.1963
FLOARE DE SALCÂM
Din ramurile de salcâm
ce ning lumini,
pe drumul ei, de vis,
o floarea ai desprins
şi i-o oferi ...
Ea-n părul răvăşit de vânt,
din mers şi-o prinde ...
cu privirea o petreci
la cugetul primei iubiri ...
parfumul florii albe
o-nvăluie şi-aprinde...
Răpit şi tu
de valul ochilor senini,
pluteşti pe mări de raze;
covor de flori
i-aşterni pe adânc,
tot soarele-n privire...
Tresari !..
în ochii mari, zglobii
un univers admiri,
iar ea în floarea de salcâm,
o lume de iubire ...
Din cel mai lung fior
al flăcării de-amor
calea-i întorci şi-i ceri
în locul florii albe,
mâna delicată...
Şi-o-ntinde vad
spre trupul ei copil, nevinovat
şi adori ce doar visai,
cea mai frumoasă fată ...
Prin râul sărutărilor adânci,
pe braţe-o treci,
o-nalţi uşor;
de gâtul tău se prinde...
cerul o scaldă cu seninul
şi-o poartă de cunună;
pe faţa ei; zăpezi de mai,
o floare de salcâm
curg râu, petale de surâs,
iar buzele-nflorite
le-neacă în furtună...
De-atunci se tot îmbracă
în alb curat salcâmii,
să ningă-n primăveri
un drum de amintiri,
de vise încărcat;
din locul florii albe,
desprinsă la-ntâlnire,
izvoarele luminii
să curgă ne-ncetat...
Fălticeni, 1964
ANOTIMP
Străini, cu ochii cenuşii
şi buzele albe,
săruta rece
cea mai scurtă zi,
cea mai lungă noapte
în trecere ...
pe marea crinilor
fără sirene
gaiţa neliniştii
trezeşte verbele
din Odisee,
din tăria timpului
soarbe nejustificat
repaosul.
cu soarele zâmbet,
Venera admiră
pe trupul de grâu
borangicul ...
Interferenţe, nr. 2, 1997
MARELUI BARD
Cu forţa stelelor,
pe calea lor,
în mâinile de-azur,
cântând,
visam să te-ntâlnesc …
dar tu ai apărut
în lumea florilor
şi odelor, în mai,
plin de parfum,
cu irizări de crini
şi lilieci...
ca să petreci
printre steluţe sfânt
un rege bard...
Zei, zâne şi viteji
într-un hrisov de cer
văzut din nevăzut
comori le strângi şi-acum ...
La serile de-argint,
în hăruite ierni,
cu lira ta mă chemi,
eu te urmez...
poemele să-ţi ning
pe alte primăveri
în zbor de ciocârlie -
săgeţi, cuvintele
meşteşugite-n gând
şi-aprinse-n violet
cu razele pastel,
purtat de geniu tău
pe lunci, în crânguri,
peste zări, le-arunc...
Vasile Alecsandri...
Mirceşti, 14 mai 1992
Bonalisa
Pe contur, întinderi de linii albe
şi Luna în linţoliu;
câteva intrări în pergole:
ramurile frânte de vânt,
împletite cu humă şi mit...
Deasupra, rugurile de gând,
întorcând zenitul în pământ:
dorul La Solenei...
Sub zidurile albiilor însorite
îşi ascultă ţipătul
şerpii apocaliptici,
pânzele păianjenilor cotlonesc
dorinţele undelor negre
galbene şi verzi,
rostogolite pe gene:
diluvii peste oglinzile pustii
rubinii, adunate lângă ziduri,
smârcurile La Solenei ...
Zorile târzii apasă
pleoapele inimii Bonalisei:
clipele neîncepute din cu-vânt...
în rest, fiare de sânge nehrănite:
haite de lupi cu colţii aurii,
viscolite
muşcă flămând din soarele gârbov
căptuşit cu penele vulturului
rătăcit de vânt...
Parcă mai jos, cu stelele căzute
vorbesc numai îngerii
despre tainicele biblice...
Pe locurile oprite, cineva sau altcineva
ucide tăcerea pietrei din oasele
sfinţite cu cuvinte:
sfatul sicrielor de sub pini ...
Dincoace, în umbrele statuilor,
turnurile sinistre scuipă cerul
cu primăverile înmugurite, fum
în evantaie albastre albe negre …
Da! chiar acum pe cerul Bonalisei
toate florile La Solenei râd
îmbătate de miresmele întinderilor
alb violete …
Interferenţe, nr. 7, 1998
Gheorghe Apetroae, poem din ciclul „Cântarea luminii”
FILOZOFIA TRECERII
Cu zilele ce cresc în revederi
ai înţeles că ochii ei
aprinşi de omenesc
se potolesc
în valurile unei mari celeste
de adânci cuvinte ...
că e firesc
sub rodii; prin zăpezi de flori,
lumina ta s-o porţi
tăcerea să-i dezlegi
şi s-o îmbraci devreme,
apoi, să îi acoperi
tot ce are pur
cu cel mai lung veşmânt
din dimineaţa stelelor ...
venust al primei voluptăţi,
corole să-i aduni
şi să i le aşterni
ninsori şi armonii
pe ţărmul cerului de treceri troienit;
smaralde de mister –
vii, zorile din ne-nceput...
Interferenţe, nr. 6, 1998
Razele de lună mă ating, mă alintă; le spun durerea,
îmi împresură tristeţea, mă-ncarcă de-amor;
mă purifică de negura vremii, când le cer părerea
despre genunea lumii, de abisalu-i zbor...
nici-o rază nu scapă de calea cea dreaptă,
nici-o stea nu rămâne stea de-nceput ...
chiar şi pământul ştie bine să gândească sfârşitul
popoarelor de lumi răsărite, înflorite să treacă pe rând …
- Rază de lună, te văd, în al tău joc, ai zâmbet pe buze! …
Iată! îmi pătrunzi tăcută adâncul ochilor mei;
mă inciţi la iubire de cuget, trimiţându-ţi săgeata
în inima cerului meu, mult iubitoare de zei...
Când mitul ţi-l înving, mă-mbujorezi, m-acoperi cu norii
să-ţi simt trăirea ta de rază a stelei asfinţite;
iubirea în mine să crească pe pajişti selene-i ursită;
îţi dau satisfacţii... tu mă luminezi şi mai tare...
voi trăi cu razele stelei de pe chipul Selenei
şi le voi iubi, în aura nopţii cu braţele de irişi deschise;
nu cred că asfinţitul, într-o boltă de stele, mă poate duce în noapte,
când răsăritul nu i-l recunosc decât o singură dată...
Suseni – Suceava, 11.08.1963
FLOARE DE SALCÂM
Din ramurile de salcâm
ce ning lumini,
pe drumul ei, de vis,
o floarea ai desprins
şi i-o oferi ...
Ea-n părul răvăşit de vânt,
din mers şi-o prinde ...
cu privirea o petreci
la cugetul primei iubiri ...
parfumul florii albe
o-nvăluie şi-aprinde...
Răpit şi tu
de valul ochilor senini,
pluteşti pe mări de raze;
covor de flori
i-aşterni pe adânc,
tot soarele-n privire...
Tresari !..
în ochii mari, zglobii
un univers admiri,
iar ea în floarea de salcâm,
o lume de iubire ...
Din cel mai lung fior
al flăcării de-amor
calea-i întorci şi-i ceri
în locul florii albe,
mâna delicată...
Şi-o-ntinde vad
spre trupul ei copil, nevinovat
şi adori ce doar visai,
cea mai frumoasă fată ...
Prin râul sărutărilor adânci,
pe braţe-o treci,
o-nalţi uşor;
de gâtul tău se prinde...
cerul o scaldă cu seninul
şi-o poartă de cunună;
pe faţa ei; zăpezi de mai,
o floare de salcâm
curg râu, petale de surâs,
iar buzele-nflorite
le-neacă în furtună...
De-atunci se tot îmbracă
în alb curat salcâmii,
să ningă-n primăveri
un drum de amintiri,
de vise încărcat;
din locul florii albe,
desprinsă la-ntâlnire,
izvoarele luminii
să curgă ne-ncetat...
Fălticeni, 1964
ANOTIMP
Străini, cu ochii cenuşii
şi buzele albe,
săruta rece
cea mai scurtă zi,
cea mai lungă noapte
în trecere ...
pe marea crinilor
fără sirene
gaiţa neliniştii
trezeşte verbele
din Odisee,
din tăria timpului
soarbe nejustificat
repaosul.
cu soarele zâmbet,
Venera admiră
pe trupul de grâu
borangicul ...
Interferenţe, nr. 2, 1997
MARELUI BARD
Cu forţa stelelor,
pe calea lor,
în mâinile de-azur,
cântând,
visam să te-ntâlnesc …
dar tu ai apărut
în lumea florilor
şi odelor, în mai,
plin de parfum,
cu irizări de crini
şi lilieci...
ca să petreci
printre steluţe sfânt
un rege bard...
Zei, zâne şi viteji
într-un hrisov de cer
văzut din nevăzut
comori le strângi şi-acum ...
La serile de-argint,
în hăruite ierni,
cu lira ta mă chemi,
eu te urmez...
poemele să-ţi ning
pe alte primăveri
în zbor de ciocârlie -
săgeţi, cuvintele
meşteşugite-n gând
şi-aprinse-n violet
cu razele pastel,
purtat de geniu tău
pe lunci, în crânguri,
peste zări, le-arunc...
Vasile Alecsandri...
Mirceşti, 14 mai 1992
Bonalisa
Pe contur, întinderi de linii albe
şi Luna în linţoliu;
câteva intrări în pergole:
ramurile frânte de vânt,
împletite cu humă şi mit...
Deasupra, rugurile de gând,
întorcând zenitul în pământ:
dorul La Solenei...
Sub zidurile albiilor însorite
îşi ascultă ţipătul
şerpii apocaliptici,
pânzele păianjenilor cotlonesc
dorinţele undelor negre
galbene şi verzi,
rostogolite pe gene:
diluvii peste oglinzile pustii
rubinii, adunate lângă ziduri,
smârcurile La Solenei ...
Zorile târzii apasă
pleoapele inimii Bonalisei:
clipele neîncepute din cu-vânt...
în rest, fiare de sânge nehrănite:
haite de lupi cu colţii aurii,
viscolite
muşcă flămând din soarele gârbov
căptuşit cu penele vulturului
rătăcit de vânt...
Parcă mai jos, cu stelele căzute
vorbesc numai îngerii
despre tainicele biblice...
Pe locurile oprite, cineva sau altcineva
ucide tăcerea pietrei din oasele
sfinţite cu cuvinte:
sfatul sicrielor de sub pini ...
Dincoace, în umbrele statuilor,
turnurile sinistre scuipă cerul
cu primăverile înmugurite, fum
în evantaie albastre albe negre …
Da! chiar acum pe cerul Bonalisei
toate florile La Solenei râd
îmbătate de miresmele întinderilor
alb violete …
Interferenţe, nr. 7, 1998
Gheorghe Apetroae, poem din ciclul „Cântarea luminii”
FILOZOFIA TRECERII
Cu zilele ce cresc în revederi
ai înţeles că ochii ei
aprinşi de omenesc
se potolesc
în valurile unei mari celeste
de adânci cuvinte ...
că e firesc
sub rodii; prin zăpezi de flori,
lumina ta s-o porţi
tăcerea să-i dezlegi
şi s-o îmbraci devreme,
apoi, să îi acoperi
tot ce are pur
cu cel mai lung veşmânt
din dimineaţa stelelor ...
venust al primei voluptăţi,
corole să-i aduni
şi să i le aşterni
ninsori şi armonii
pe ţărmul cerului de treceri troienit;
smaralde de mister –
vii, zorile din ne-nceput...
Interferenţe, nr. 6, 1998
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
