g.a.s.

Totalul afișărilor de pagină

luni, 19 decembrie 2011

Literatura,Lunae dies, Gheorghe Apetroae Sibiu


                                  Lunae Dies



                               
                              Gheorghe  Apetroae  Sibiu

La nunta din amurg
ţi-alegi mireasă Luna,
cu lauri vii de raze
fruntea-i cuprinzi,
pe bolţi o-ncoronezi,
în locul tău, stăpână,
azurul viu, al nopţii,
de umbre să-l desprinzi …

Pe drum o-mbrăţişezi
cu ceruri înflorite,
la stăvilarul zilei
buzele-i  săruţi
şi, mire-al zorilor
regine , îndrăgite,
petreci în Lunae Dies,
iubit de nevăzuţi !..

Luceafărul, ce-l porţi
pe crugul tău, de pază,
îţi urmează  regina,
tainele să-i curme …
Ea, imperială,
l-aruncă-n mări de raze,
să-l treacă fără timp,
pe locuri fără urme!..

Rege pe hău, ţii şi la el, 
pe faţă-l luminezi!...
O, Lună, vrei în mit
ca straja să-ţi dispară?
Nu încerca să curmi
luceferilor vieţi,
cât razele îşi sorb
din amfora-i  stelară …

De când răsari şi râzi
în dezmierdări de soare,
ai soare în priviri,
eşti plină de visare,
iar pleoapele-ţi închizi
în tremurul de gene
al blândului Luceafăr
din revărsarea serii !..

Tu, Soare, jar de glorii,
cu sceptrul de lumină,
împarţi la lumea ta
lucire, libertate...
Apune-l pe Luceafăr! …
mireasa să-ţi rămână
oglindă bolţii reci,
crăiasă peste noapte …

Dar,  el sloboade zorii :
tezaure de gene ...
aprinde seninul
pe mările de ceaţă,
fură nemărginirii
cununile de stele
şi Luna din crepuscul
cu noua dimineaţă !…

………………………………..

Nu totul, de pe cerul,
la nunta cui petreci,
se trece-n astre vii
în simţiri  şi-n  lucire,
când plin e Universul
de existenţe reci,
pe a  căror faţă sori
îşi lasă strălucirea!..

Poezii şi eseuri , volumul „Despre neînceput”, Editura Hermann , 1992, 
Revista „Luceafărul” nr. 36, anul 1988




      

miercuri, 14 decembrie 2011

literatura, lunae dies, gheorghe apetroae sibiu

              Lunae Dies
                               
                              Gheorghe  Apetroae  Sibiu

La nunta din amurg,
alegi mireasă Luna;
cu lauri de raze
fruntea-i cuprinzi,
pe bolţi o-ncoronezi
în locul tău, stăpână,
azurul viu al nopţii,
de umbre, să-l desprinzi …

Pe drum o-mbrăţişezi
cu ceruri înflorite,
la stăvilarul zilei
buzele i  le  săruţi
şi, mire-al zorilor
regine , îndrăgite,
petreci, în Lunae Dies,
iubit de nevăzuţi …

Luceafărul, ce-l porţi
pe crugul tău, de pază,
îţi urmează  regina,
tainele să-i curme …
Ea, imperială,
l-aruncă-n mări de raze,
să-l treacă fără timp,
pe locuri fără urme …

Dar Tu ţii  şi  la el... din hău,
pe faţă-l luminezi....
- O, Lună, vrei în mit
straja să-ţi dispară?
Nu încerca să curmi
luceferilor vieţi,
cât razele îşi sorb
din amfora-i  stelară …

De când răsari şi râzi,
în dezmierdări de soare,
ai soare în priviri,
eşti plină de visare,
iar pleoapele-ţi închizi
în tremurul de gene
al blândului Luceafăr
din revărsarea serii …

-Tu, Soare, jar de glorii
cu sceptrul de lumină,
împarţi la lumea ta
lucire, libertate...
 Apune-l pe Luceafăr! …
mireasa să-ţi rămână
oglindă bolţii reci,
crăiasă peste noapte …

Dar,  el sloboade zorii –
tezaure de gene –
aprinde seninul
pe mările de ceaţă,
fură nemărginirii
cununile de stele
şi Luna din crepuscul
cu noua dimineaţă !…

………………………………..

Nu totul, de pe cerul,
la nunta cui petreci,
se trece-n astre vii
în simţiri  şi-n  lucire,
când plin e universul
de existenţe reci,
pe a căror faţă sori
aruncă strălucire …

Poezii şi eseuri , volumul „Despre neînceput”, Editura Herman , 1992,  Revista „Luceafărul” nr. 36, anul 1988

luni, 12 decembrie 2011

literatura , A dispărut ...Leonida Lari, Gheorghe Apetroae Sibiu

           DINTRE  STELELE  MARI  ALE  UNIRII  NATIONALE
                                                    Gheorghe Apetroae Sibiu
  •  
        Un nou episod tragic în poezia  românească, de după Prut, încă puţin  sesizat de autorităţile literare româneşti,  s-a produs acum,  după dispariţia fugerătoare, nu cu mult timp în urmă, a poetului naţional Grigore Vieru. Este cel al al trecerii dincolo, întru eternitate  a poetei de limbă română şi  omului politic român  Leonida Lari .  Acum este lângă “magul”  Vieru, pe care l-a  urmărit îndeaproape, ca pe un astru călător de vază pe cerul cu în adevărat românesc.  În mijlocul spaţiului inefabil al  diamantinei Basarabii,”/ iradiind ba chipuri, ba flori însângerate,/ba o câmpie-ntinsă şi păsări care zboară/”(Revista “Nistru”, nr 3,1975, împreună şi îndeaproape, în întreaga lor carieră scriitoricească, au strălucit, ca întâi mergători de limbă şi de geniu, în aceste spaţii de drept şi suflet , româneşti . S-au configurat stele strălucitoare ale neamului nostru, pentru ca prin strălucirea lor literară şi morală să lipească tot mai mult sufletul zbuciumat al acestei părţi de Moldovă, al Basarabiei româneşti, al uneia dintre  fiicele exilate , impus,  ale României, prinţesă de dor, de constelaţia română, de sufletul larg matern al patriei mame. Spunea poeta: ”Eu sunt ca o ţară de dor/ Şi pâine/ Vorbeşte , când nu ţi-e uşor/ Cu mine./”.. Amândoi, cu frunţile înalte şi cu chipuri astrale, au  adunat şi strecurat, în locul umbrelor de plâns şi ale multor  săgeţi de durere, de ruine şi ceţuri păgâne, atâta  lumină în acel spaţiu  naţional de limbă şi de cultură, de invidiat,  în sufletele” cu foc de nemurire” ale confraţilor noştri basarabeni. Pentru că spunea poeta: “ Tu copile ce în preajmă /a bia începi să îngâni / Dacă limba uita-vei / ne-om simţi(şi) mai străini /”(Mitul Trandafirului, Ed. “Litera artistică”,1985. Amândoi au cinstit  şi l-au cântat în versul lor curat românesc pe Eminescu, înainte mergător de naţie, referenţialul  adânc de judecată şi de destin al acestui nobil popor. Spunea poeta “ Salut plecat!- pe toate vă ştiuse/…însingurat poet, salut plecat/…/Ce rar se naşte câte un bărbat/ Atât de drept şi curajos ca tine!”. Acest vers a constituit un semn şi un semnal intuitiv de pregătire pentru plecarea la petrecerea de dincolo , pentru însăşi ea,  poeta Leonida Lari . Fie-I ţărâna uşoară, iar sufletu-I  larg  şi adânc nemărginit românesc, cât al întregului neam , să-I dăinuească  constelar,  peste întreg spaţiul  acestui neam , în eternitate… Sibiu, 10.12.2011.

vineri, 9 decembrie 2011

Literatura, Panteismele dragostei, Gheorghe Apetroae Sibiu


III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                        

PANTEISMELE  DRAGOSTEI

Grădinile din jurul copilăriei tale
îşi înlăcrimau vernal pietrele
cu Galanthus şi Scilla , la Suseni...
Cu prea pura Narcisus  poeticus,
în înfloriri... cu narcozele-i sfinte,
împărăţeai  iubirile feminine...
Lui Hyacinthus, colorată în azur,
tu îi vorbeai şi o bucurai,  atunci
de grija întoarcerii dragostei... 

Mai târziu, desfătai cerul  sideriu 
pe Calea Robilor, cu Haos în braţe,
cu Nicotiana , desmine campanule,
peonii  şi crini , în nobile nuntiri,
şi cu Philadelphus ...îmblânzeai rozele...
În toate îţi gemea şoptirea sinelui...
Le cântai sonate gersnerianelor astre
şi le tot întoarceai  dragostea...

Îngerii iubitori de simţiri şi de linişti
sorbeau din smârcul de taine ale inimii,
fără oprire, roua  ta de  veşnicie,
aghiasma liliachie a nevoiei de sine
în cupele sacre de Antherinium...
Îţi bea sângele din adevăr, fluturii:
cicatricea  petuniilor, în vitralii...

Să adulmeci , de adormire, splendorile,
să  iubeşti tot mai mult melisele crine
în templul  lor de flăcări ninse,
de carnalica frumuseţe feminină,
într-un joc adevărat, în ele prinse
în tresăriri de eolice şuiere aprinse
şi să zbori  cu Eros, lumină în abis,
ai învăţat, la Suseni, de la flori,
de câte ori  le-ai  întors dragostea...


Boroaia, Suseni, 1966



joi, 1 decembrie 2011

Literatura, Şi azi..., Gheorghe Apetroae Sibiu









  Omagii

                                                     Soţiei Ana

Maternă graţie, cu mâinile zăpezi
fără răgaz hrăneşti vieţi,
sporind lumina-n dimineţi
cu chip senin, astral...
~~~
Din tot ce dai nimic nu ceri,
      atunci când semeni primăveri

cu aripile de poveri
la cheiul încercat de val ...


Cunună vie în miresme-
copiii, flori pe braţe creşti;
la viitor eşti arbore de vieţi
şi graţie, în glorie eternă...
~~~

~~~
Homages
                                                           
To my wife Ana~~~
for all you give you ask for nothing,
then, when you grow springs,
with burdened wings,
at the quay washed up by the wave...
~~~
vivid crown, shield and emblem,
children like flowers, on your arms you raise
for the future - a tree of lives and grace,
within the everlasting glory...



Maternal grace, cellular soul
you feed lives unceasingly
enhancing the light of every morning
with serene and starlike face...





GHEORGHE 
 APETROAE  - 

  REVEDEREA 
 DIN  ZORI









ŞI  AZI, COPIII….

Colinde albe-n jocurile prin zăpezi, roind
şi azi le-asculţi în trecere pe locuri de lumină
cu îngeri albi şi serafimi, în fulguiri  de crini
cu Pan, pândind pe nimfe, sihlele  păzind -
cântând din syrinx turmelor de cerbi şi ciute! …


Din fulgii norilor, ce-ţi bat sfioşi în geam,           
cu cerul coborâţi, la tine – ngenuncheaţi,
ţeşi văl brocard  urzit cu  acele de flori,
veşmânt de seară cristă  stelei în fiori,
pe sânii cei cuminţi de ceruzea ai zânei…

Copiii cu aprinşi bujori din bulgăreli  fierbinţi,
şi azi, în joc de bucurii, cu zâmbete şi vise 
înşiruie  făcliile de basme vii pe albul plai
şi râuri sângerii de râs le curg  pe irişii zglobii,
din raiul stelelor în izvorări şi-n grai...
 

Şi azi, petreci în cimbru toamna-n ruginiu
spre zori, la mările cereşti în troieniri târzii
şi coşi  cu fir de sânge, razelor, alb voal
pe cerul  în lazur şi-n ametist regal,
covorul aluniu brodat cu albăstrimea zării…

Din fulgii norilor, ce-ţi bat sfioşi în geam,           
cu cerul coborâţi, la tine – ngenuncheaţi,
ţeşi văl brocard  urzit cu  acele de flori,
veşmânt de seară cristă  stelei în fiori,
pe sânii cei cuminţi de ceruzea ai zânei…


Copiii- zei, luminile valsând  spre ne-nceput
tot dreptul cerului imund în ei îl afli lesne…
vrăjiţi de alb veşmânt, de ne-cuprins jertfiţi,
par  norii trecători prin recile zăbrele,
pleiade în surâs  trec plutitori pe sănii
din muntele Cyllene…

Boroaia - Suseni,  5.12.1960

 

duminică, 27 noiembrie 2011

Literatura, Ritmuri, Gheorghe Apetroae Sibiu



III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII  
      
  RITMURI

În  palimpsest prinzi  toată exuberanţa serii:
icoană în jocuri de desmin azur şi smarald-
cioplită  din iluzii pe cercuri noi din anatas
cuprins aprins de trezite, de cu noapte, raze...
Din visul statuiei  roze blues din ceas se abat
în altarul de scoică al pietrei... secundele bat

în sfinţenii roase de-naltul val de bun rămas,
cum femeii  trecute, frăgezimea-i în  pruncie
re-simţită în toamnă frunzei, o ne-linişte vie,
aşternută , mereu  strămutată de  Eol în stih
cel din foşnetul metafizic, haihui în re-trăiri  
şi relaxări: lăsarea-i  stibinică a serii în fire... 

În alcov, muza îţi suferă şi-şi culcă plăcerile: 
numai ele în ele... se  iubesc cu misterele...
îşi plânge părăsirea şi-şi tuşează fiorii în porfir,
magilor, mari vrerile  pierdute, să le aprindă,
învinuidu-i  de puţina lor re- trăire cristică...
în imprecaţii, îi re-cheamă nori crisoberili...

Tu  începi, în ferestre cu ele-ntâlniri, descrii
în poeme ditirambe, ritmuri de coapse aride
ne-sfinţenia  trecerii reci pe  sensuri  perfide...
... profetic e  mariajul tău cu duhul din irişi,
al stâncii de care te caţeri la Ponta del  Pico,
snob, în ludisme extreme pe Capo del Girde...

Iubit de Dumnezeu- copil de - abis, însângerat
din maternitate, ieşit ne-făcut, plângi cu stropi
de lacrimi sfinte siderii: roua ninsorilor stelare...
DeTatăl, fumând după  mama, aceeaşi  ţigară 
marijuana, tu, alergând printre adâncite gropi,
pe calea robilor de stele fugi, eşti un neghiob!..

Plângi cu lacrimi realgare ca o sepie-n mare
şi de bucurii adevărate, ne-liniştile  te prind
în ţipăt suflet deşert, stele cu glasuri ce mint
în vederea nopţii-bufniţe, de foame îţi ucid
timpul melancoliei, ţi-l  bocesc strigoii în fiind
cu voci polifonice, în foale de cimpoi virgin...

Să-ţi  ningă  cu fluturi sticloşi,iernile-s pline,
învăluie tenebrele sfinţite de pe larguri citrine
şi pasiunile tale  pentru  poveşti îţi re- vin ,
dragoste cu sine, însuşi pe care o umpli de chin
în  ritmul  dansului  nebun  aici, în re-şoptiri,
de dorul veşniciei... alegi amurgu-i deplin...

Să bucuri sufletul statuiei dorit de-o aventură
besmetic, de Unul, magnetic în ură şi-n Toate
cutremuri traveea cerului, ca pe Troiţa Hulei,
de cad bestii în ceartă, în noapte, ale tale stele
 să crezi sau  doar să speri în vrerea Isabelei,
că viaţa fericind-o,  poţi s-o separi de moarte...