g.a.s.

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 23 februarie 2013

Literatura Filosofia trecerii , Gheorghe Apetroae sibiu








THE PHILOSOPHI OF SILENCE
- by Gheorghe Apetroae Sibiu
Coordonarea traducerii în limba engleză:
anglicist universitar doctor Clementina Mihăilescu


As days went by and into encounters did they turn,
you-ve finally got clear
that her passion-flared eyes
may only soothe
of hidden words in a heanvenly sea-s waves
that it is so natural and fine for you
to carry your light
below the pomegranate trees and through the blooming snows,
its silence to undo,
and then hastily to wrap it up
and cover wat she-s got yet best
by the widest gown made up of morning stars.
Then, driven by the first of lusts.
Corollas you shall bring and lay before her feet,
and later snow and harmony
are to be found , on the sky shore,
shadowed by journeys
and in the end,
so full of life, the unborn dawn shall come,
as mystic emeralds.






FILOSOFIA TRECERII
Gheorghe Apetroae "Dimineaţa serii"


Cu zilele ce cresc în revederi
ai înţeles că ochii ei
aprinşi de omenesc
se potolesc
în valurile unei mări celeste
de adânci cu-vinte...


că e firesc
sub rodii, prin zăpezi de flori,
lumina să îi porţi,
tăcerea să-i dezlegi
şi s-o îmbraci de-vreme,


apoi, să îi acoperi
tot ce are pur
cu cel mai lung veşmânt
din dimineaţa stelelor...
venust al primei voluptăţi,
corole să-i aduni
şi să i le aşterni
ninsori şi armonii
pe ţărmul cerului, de treceri troienit;
smaralde de mister:
vii, zorile din ne-nceput!...
 

Literatura, Cntecul lui Cristofor,Gheorghe Apetroae Sibiu

PRINŢUL CRISTOFOR I


În braţe cu spyrei şi kerrii, /
de vise mari adânci purtat,/
porni cu zorii pe Egee, prinţul,/
un doge cristic, spre Levant…/


În largul mării, lungi corăbii,/
călări pe valurile zării,/
cum stele pe-azuria boltă,/
un drum Selenei deschideau !.../


/El, ce-şi mâna în crezul vrerii /
iubirea unei noi Veneţii,/
lăsând romanticei Genove /
doar singur, dorul de lagună/
şi-un soare arzător, italic/
ce răscolea în ţărmul mării/
pelagicul nisip , în cântec,/
zorea închis în scoica vieţii.../

El, Cristofor, de Quinto, prinţ/
un tânăr doge marinar /
de mare rang, pe o galeră /
ce rupea zarea diademă , /
cântând a lui nefericire,/
unei corăbii genoveze!...
îşi adâncea în gând magia, /
cum largul, drumul egeean.../

Absenţa fragedei Felippa, /
o tânără prinţesă - zână, /
cu chip de crin şi trup angelic /
în simetrii sfinte, divine,/
îl cuprinsese şi i-o cântă /
cu glasu-i orfic, ritmic, marea... /

Ea, chinul lui şoptit i-ascultă /
şi- a lui credinţă vie , cerul,/
în dans de valuri cu smaragde/
corabia -n ruperi, grăbită, /
purtând prinţul îndrăgostit/
spre cheiul nobilui Levant…./


PRINŢUL CRISTOFOR II


- De unde-i el? - E fiu de Albisola !../
ţinut sub cer azur, /
de-ntinderi portocale…/
cândva, trecând pe străzi, /
la Boliasco, singur.../
vesel, se prezenta /
cu ” prinţul de Chiavara”-/
ţinut italic, pururea în soare.../
Mulţi îl ştiau că e de neam/
regal, urmaş ales /
al regelui din Quinto !../
Chiar şi Savona şi-l dorea al ei !.../
Îi desfira pretura, /
viţa princiară!.../

Deşi,unii, ziceau că l-au văzut /
copil, trăgând de sfârcul
unei pripăşite bone,/
vestala străzii, în Pindello !?../

Dar el, ajuns, în ani, acum /
de prea devreme /
iubit de ape , de Eldorado, rege, /
n-avu a recunoaşte-alt paradis
decât Genova ,/
veşnic însorind,/
în valurile nalte, miile de vele,/
acolo unde adăstau, /
cum stelele,/
galerele înalte, lunge caravele... /
de unde-i tatăl său, vestit /
nobil în rang,/
Domenico Columbo !?!?.......

De-acolo îşi scruta prin zodii, /
nesfârşirile, copilul Crist /
atras de cântecul /
cu voci sirenice-n răsunet
de sacre cântătoare păsări-/
valuri înalte în smarald
şi alabastre de mărgean /
purtând în glasul lor pe prinţ /
într-un balet de vis , /
pe-al lirei mării, nesfârşitul vals,
ritmând rivere-n ţărmul egeean…

Îl fericeau pe prinţ cărările
ascunse, tot cele ne-ncepute,
tot mai dorit de-abis şi de neant,
dorinţa de a - şi revedea
castelul princiar zidit pe stânci,
în nobilul Levant !...

din ciclul " Cântecul lui Cristofor",
în volumul de versuri" Fulgerând tăcerea", G.A.S.

joi, 21 februarie 2013

Literatura, Felippa, în căutarea prinţului


FELIPPA, ÎN CĂUTAREA PRINȚULUI
Gheorghe Apetroae Sibiu



Dar iată că  de spaţiile în turcoaz,

din  ascunzişuri madeire,

la ne-ncetata princiară rugă,/

cu gândul revederii prinţului iubit,

pe o corabie - n cărări de vise,/

de largul zărilor deschise,/

de o ultimă, în zacere-i, dorinţă,/

se depărta de portul sfânt, Felippa…

 
Valsa pe ape, lebădă în rătăciri,/

atrasă  spre Levant, de o furtună,

chemarea stinsă - a prinţului: /

iubirea ei, iar  ea, iubirea lui de mir .../

se adâncea- n ocean şi-n  gând/

de drag de prinţ , la fericirea lui…/

de revedere – n  marea de iubire,

o gracie –n  Egee, nobila Felippa…/

 
În japs, pe cer, în fulger s- oglindea/

din Porto Santo, spre al lui Levant,/

corabia pe ritm de vals, oceanul…/

Ofelia  norvegă, mării  balerine /

învăluia  faleza - n sfintele tăceri,  /

precum un nor în lazurii culori,

şi-n mari nelinişti, gându-i cuprindea, /

Azorele din largurile  ametiste… /

 
Pe valuri înflorind cu  briza fluorină,/

Felippa-şi ostoia în reveria  serii, /

dorul de prinţ  şi  sinea depărtării  

cu zări în anatas, cuprinse de nelinişti…/

un  zvon de flăcări în a ei  iubire,/

apusu-i pregătea pe apele în vuiet,/

acea  întoarcere milerică în suflet /

la prinţul, suferind de dragul revederii .../

 
Nălucă a luminii, vrerile-i fugeau…/

Valsa  o lebădă stelară-n rătăciri/

cu cerul sideral berilic  şi realgar,/

în ochii zărilor cu irişi,  crisă,  raza /

din deslușirea strigătelor, zarea… /

Ea, îi asculta, adamică chemarea !../

iar trupul cris şi crin i se înmlădia /

în dansul ei ştiut numai de valuri!.../

 
Călătorea cu stelele pe valuri în magii/

pe- aceleaşi  mări, prinţesa de Azore,/

iar trupul crin angelic i se înmlădia /

în dansul  ei  ştiut  numai de valuri!.../

Cu obrajii limonii  de îngerii  încinşi /

şi buze rozasii, de nobile obârşii, /

o însoţea şi Luna-n căutările târzii /

cu aripile-i largi de gând, în zborul frânt /

de lungi vegheri, pe valuri de topaze ...

 ” din volumul ” Fulgerând tăcerea”,

ciclul ” Cântecul lui Cristofor” v

 
 
 

joi, 14 februarie 2013

Literatura, Aproape de metafizică, Gheorghe Apetroae Sibiu

APROAPE DE METAFIZICĂ
G/A/S - discurs alegoric

Cu zorii în citrin, încerci încă o seară/
şi viaţa să n-o pierzi, o-mparţi/
duh florilor, să poţi intra de veghe/
în templul lor de crome şi sfinţenii,/
înaltul ,de adânc, păzindu-l, să-l desparţi.../

Îţi prinzi în joc cu ritm de flăcără, căderea/
nelinişti şi dureri în zbor cu vreri le duci, /
în leagănul luminii fiorii ţi-i arunci /
să poţi urca un nud lazur în euclazul serii/
purtat de-amorul ei serafic, nevăzut.../

te-ntreci cu asfinţitul de plăceri, îl cânţi
şi îi oferi nimicului din câte ţi-au rămas,/
a încânta apusul stelei tale, răsărind/
în raza ta să-i arzi, s-o ai, să-i râzi când cazi/
de regăsirea sacră, în nesfârsitul dans... /

la paradisul de atunci în ritmuri vii îţi urci /
tot sângele iubirii în cerul  inimii din gând,/
filoane de lumină, lumină-i, sângerând! ...
Cluj-napoca,1985

duminică, 10 februarie 2013

Literatura, Abis dual, Gheorghe .Apertoae .Sibiu.

ABIS DUAL - G.A.S.

Te-am surprins în lupta ta,
un ucigaş, cu "Totul",
sigur de victorie;
cu timpul ce-ţi fură,
câte puţin,fără griji
stropi de idei şi putere …
Crist de raze, în cădere
te frângi
şi preschimbi în plăcere;
de imanenta revelare
nu-ţi faci probleme …
cu mâinile cuantice desfaci
din câte..., numai una,
corolele de stele
şi deschizi libere,
porţile metagalactice …
"Totul" intră la tine !…
îl priveşti şi-i zâmbeşti.
Da!... eşti pe placul lui!...
îl iubeşti şi cuprinzi
în mâna ce-a dezmierdat,
tânără..., cosiţele fetelor! …
într-o mână ţii "Totul" …
a doua, pentru cine-i ?
mâinile nu sunt date fiecare,
o eternitate ? Da!
"Totul" nu este numai "Unul"
şi infinitul, în doi,
îl desfăşori: tu, el: doi;
polii: doi; ochii:
doi; buzele: două....
toate se întâlnesc, unesc
şi despart ne-nţeles…
Alt necuprins din "Totul "
s-a desprins, aleargă
spre tine …
vrea să-l primeşti în cuvânt
şi să crezi ce spune …
ca să-i fii pe plac,
pentru el pregăteşti
cealaltă mână …Tu,
să arăţi cât de mult îl iubeşti,
îl dezmierzi şi cuprinzi
cu a doua mână …şi,
mâinile îngemănate,
sub greutatea sferelor
fiecare, împreună simt
mişcarea posibilă !…
In mâinile tale toate
se întâlnesc şi se iubesc..
.câte două, sferele
îşi fac de cap …
se despart neînţeles ...
unele stele ascunse,
flămânde de limită,
sfărâmă şi înghit lanţul degetelor,
se conjugă-n secundă …
Din impulsul unirii,
fulgeră prin degete nemărginirile –
Să prindă putere,
să piardă putere,
în mâinile tale înfloresc
sferele …
Un univers,
, la braţul altui univers,
e în iubirea celuilalt,
fără somn … în mâinile tale,
alte lumi se nasc,
cresc, sufăr şi mor fără sens …
Cu surâsul stelelor
îţi dezgheaţă genele…
– Dar până când pierd
şi câştigă-n putere mâinile tale,
sferele ?!? …

Poezii şi eseuri ,
Volumul „Despre neînceput”,
Editura Hermann, 1992

vineri, 8 februarie 2013

Literatura, Baladă, G.A.S.

BALADĂ 


 

Gheorghe Apetroae Sibiu

În poiana luminii /
din pădurea albastră,/
la izvoarele serii/
colorate de toamnă/
Cerbul, plin de trufie /
printre ciutele turmei,/
arcaş dibaci /
al coroanei tenebre/
adulmecă bolta, /
suflarea- şi aprinde,/
săgeată cu vârful de sceptru/
s-aruncă,/
ia stelele-n coarne/
şi cerul la fugă.../
toţi arborii serii /
îi freamătă-n vene, /
în mariaj e cu tot ne-nceputul!.../
De un vânt alungaţi ,/
flămânzi, dinspre creste,/
câinii Proserpinei se aruncă/
în turmă,/
pe cerb îl aleargă, /
de ciute-l desprind,/
colţii raze-şi înfing/
în coapsele-i albe,/
gambele-i sfâşie,/
stele, în salbe, copitele-i /
scapără,/
sângele serii îi curge/
de sub chişiţa neagră/
şi cade cutremur,/
un fulger sub stânci,/
cu o ultimă spasmă/
în ultimul muget.../
Un astru , între ciute răpus,/
pe seară alunecă!../

Departe rămase,/
din vreme trezite /
de urletul apelor însângerate /
de seară,/
Ciutele sorb izvoarele nopţii /
din al zilei crepuscul/
şi îmbătate de vise ,/
în pajiştea luminii,/
cu ai nopţii centauri petrec/
în plăceri siderale, /
în alte valuri de raze, /
împreună se scadă!../

Din mers pasc zorii veciei,/
flăcări dyanic aprinse.../
E nuntă-n tot cerul,/
e nuntă-n poiana luminii !..

Sălişte – Sibiu, Poiana Godiei, 31.09.1990

luni, 28 ianuarie 2013

Literatura, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu


Literatura , Postmodernismul lui Mircea Ivănescu
Gheorghe Apetroae – Sibiu

 
 Poezia curentelor postmoderniste ,în general, un edificiu liric de scurt metraj, s-a construit de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate, într-un sublimat de interioritate și de incantație în figuri suprastilistice de simbol. Se asistă la construcții poetice în afara convențiilor estetice, cu liant de metaforă în crome stranii și în vibrații asonante... Se descoperă în registrul armoniilor fonice partituri ale dizarmoniilor cosmice ,care dezvoltă atitudini limaxice și stări noetice celeste, ce reverberează în integralitatea existențialismului antropologic cu o rezistență comprehensivă, în ecuații estetice (din „Versuri”...vorbe, vorbe, vorbe; din „Alte poezii”...poezia e altceva...) . Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmarea estetică a grotescului, mitului, chiar și a satanicului, răului, tragismului uman și a sinistrului , spre a crea în structurile poetice fațete - măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică de înaltă factură și opuse prețiozității estetizante. Se vrea a se pune în evidență, prin metaforă , prin corespondențe și analogii de simple intenții absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologică . Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul , prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice și imagistice , lingvistic dominate de imagism metaforic, esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației....Mircea Ivănescu, așa cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i, livrești, putea realiza facil comparații corespondențe în principiile textelor comparate , rostind frecvente citate bine articulate în contextul acelor ședințe, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot, Dylan Thomas, cocheta foarte relaxat cu P. Eluard, J. P. Jouve, G. Apollinaire, Jean Arthur Rimbaud , nega, cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, împreună cu Tristan Tzara, R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba, și Giusepe Ungaretti, sau particulariza, cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice , pe care le releva anecdotic, ca pe o iubire aridă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil , Raymond Queneau, J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în cenaclu, aducându-le în luminarea poetică, prin descifrarea misterelor existențiale din textele expuse, lucrând cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în lăuntricul său, pe care ni le releva, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw , Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound , W. C. Wiliams, sau, apăsând pe pedala realismului, în lucide observații, îl semnifica pe Cesare Pavese , Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat ,astfel , într-un simbol critic al postmodernismului literar în România. . - De ce? Pentru că a reușit sindinamic şi sinchorologic inducerea acestui curent - postmodernist narativ, în poezia românească contemporană. A reușit cu succes inducerea, așa cum o releva Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, prin intervenții edificatoare, structurarea accentuat anecdotică , expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor,de la satiric și până la descifrarea misterului ființării .
Poezia sa inedită și critica doctă dezvoltată în cercurile literare sibiene a activat suprarealismul și expresionismul în lirica sibiană și românească în acei ani memorabili pentru literatura sibiană, baza pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne din sedimentele impresiilor entive lăuntrice revelatoare, prin Mircea Ivănescu, la cotele pe care le reușise în alte spații literare Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams , Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și John Crowe Ransom în citica literară și eseistica americană, Andre Gide, J.F.E. Lemaitre , Andre Maurois , Andre Thibaudet, Charles Mauron , Jean-Pierre Richard , Jean - Paul Sartre și L. Goldman în critica literară și eseistica franceză , Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, Eugenio Montale și Antonio Gramsci, în critica literară italiană, William Edmund Gosse, Edward Herbert Read , Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și eseistica engleză, iar Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă și nu numai în aceste spațialități culturale.
În același timp, prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traductolog, prin numeroase traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri...), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar ireversibil, de înalt rang, în literatura română și universală a sfârșitului de secol 20 și începutului de secol 21..
În prezența scriitorului poet eseist și traductolog Mircea Ivănescu, modestia sa, conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta mă antrena la transcenderi metafizice, mă fericea și mă fascina. De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie..., Sibiu, 2011, Gheorghe Apetroae Sibiu, Sibiu, 2012