g.a.s.

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 20 martie 2010

LITERATURA," De unde-i el ..."CÂNTECUL LUI CRISTOFOR

LITERATURA,TRANSFIGURĂRI,
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




De unde-i el?..E fiu de Albisola,
ţinut sub cer azur, de-ntinderi portocale…


cândva, trecând pe străzi,
la Boliasco,
se prezenta cu ” prinţul de Chiavara”,
unui ţinut italic, pururea în soare...


Mulţi îl ştiau că e de neam regal,
urmaş ales al regelui din Quinto !..
Chiar şi Savona şi-l dorea al ei !...
Îi declara pretura, viţa princiară...


Deşi,unii ziceau că l-au văzut copil,
trăgând de sfârcul unei bone
din Pindello !?..


Dar el, ajuns, în ani,
de Eldorado, rege,
n-avu a recunoaşte-alt paradis
decât Genova , însorind,
în valuri, miile de vele,
acolo unde adăstau, cum călătoare stele,
galere mari înalte, lunge caravele,
de unde-i tatăl său,
Domenico Columbo....


De-acolo el scruta cu mintea-i ageră,
în nesfârşiri, cuprinsul,
copilul Crist....,atras de cântecele mării
în vocile sirene ,
de sacre cântătoare păsări ,
cum valurile de albastru şi smarald
purtând în glasul lor pe prinţ
într-un balet de vis ,pe-al mării vals,
loveau ritmat rivere-n ţărmuri egeene…


Îl fericeau acum pe prinţ cărările ,
din ne-nceput, de mult dorite
pe larguri, spre Levant !...








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


CALEA SPRE LEVANT


În braţe cu spyrei şi kerrii,
de vise – adânci purtat,
porni în zori pe mare prinţul,
spre Levant…
spre-acolo, mari corăbii ,
călărind pe valurile zării,
cum stelele azura boltă,
un drum egeic deschideau !...


Era mânat de crezul în iubirea
unei noi Veneţii,
lăsând Genovei
dorul de lagună
şi-un soare arzător, italic,
ce răscolea în ţărmuri
pelagicul nisip, cântând
închis în scoica vieţii...


El, Cristofor, de Quinto, prinţ
un tânăr doge marinar
de cel mai mare rang,
călătorea pe zarea diademă ,
cântând nefericirea-i,
luntrei genoveze!…
O gondolă îi adâncea magia
în al Egeei val, pe larg...


Absenţa fragedei Felippa,
o tânără prinţesă, balerină
cu chip de crin şi-angelic trup,
în simetrii divine,
ce îl cuprinse atunci, i-o cântă
cu glasu-i orfic , marea
şi chinul cel şoptit l-ascultă
cu o credinţă vie , cerul,
în fiecare dans de val smaragd
ce luntrea i-l rupea din gând,
purtând prinţul îndrăgostit
spre cheiul din Levant...








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


DE A-I FI MIR DE ROZĂ…


De-ai fi mir de roză
smaraldă
şi petală de crizantemă
albastră ,
rouă înmiresmată ,
din genele cerului,
razele-i de vrajă,
lacrimi să i le prelingi,
obrajii să-i atingi,
briză blândă ,
în cu-vânt, prinţesă ,
să-l îmbeţi şi inspiri,
din vis să-l trezeşti,
să-l îmbălsămezi,


asemenea zeiţei în Olimp,
narcisa din Cypru,
ţi-ar creşte lumină-n
săruturi pe irişi,
dansul de flăcări stibinice
din rugul celest,
în ametiste curate,
ochii tăi, în luciri…


De-ai fi lacrimă de crin
din cununa prinţului
pe frunte-i prelinsă,
în angelice priviri,
de pe zări azure,să-i curgi
un râu între pleoape,
zăpezile albastre
din cerul lui şi al tău,
în simţiri s-or topi….


În balet cu alese cu-vinte,
alţi crini de-i rupi
el ţi-i va culege
şi aşeza o cunună,
diademă pe frunte,
să-ţi aducă lesne aminte
de un spectacol cu stele,
cu alţi prinţi,în amor,
acum ai tăcerii,
ştiind să-i dansezi ,
să încânţi un alt actor


cu ochii zeiţei,
o înmiresmată roză,
cu harfa-i heladă,
în acorduri de dor !..












GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


VISUL PRINCIAR


Urca pe scările de-abis
din port, spre cerul Levantin
El, prinţul Cristofor, grăbit…
şi Luna îi curta solia …
Cu aripile-i brune, largi,
îl însoţea, în dans,Lilith,
şi-l îndrăgea Ursita…
în jur , îmbălsămau livezi
de stele...şi în al lor absint
plutea trecutul fericit de rodii…


El, troienit de urnele-nfloririi,
privea înspre faleza -naltă,
de Eros prins şi chinuit
pe-aleea însorită, princiară...
vegheau curteni, palatul
mistuit acum de-amorul
celuia ajuns curând aici,
în turn ,învăluit
de dorul levantin al mării...


Dormeau cu prinţu-n zori
castelul din Levant,
pe stei cuprinsul nins de roze
în aurite salbe
şi-n flăcări de dezmierd,
sihastre, cumpenile zării -
columbe-n zbor, sub axinite neguri…


Iar şoapta fiecărui val
re-deschidea portalul
luminii de trezie princiară,
irizând,sonore valuri,
cărările albastre mării…


Hălăduia aici , cu demonii
de braţ şi o cadână stea
ce în zăpezi de insomnii,
pe zări , castelul îl cuprinse
şi-aleele de maci, de crini
în plânsetul cinabrelor havuze…


Palatul princiar veghea nocturn
pe Sfinxul cel atât de ostenit
în port, de relele lui fapte…


cum şi pe prinţul care-abia ajuns,
dormea în turnul de cristal
şi-al cărui vis de-ales cu-vânt
un sunet liniştii,l-ar vrea adus
lângă Felippa….. din Azore,


prinţesa lui, o stea dorită-n cer,
de el,şi visul lui
i-l întrerup cocoşii levantini,
în cântecul de dimineaţă!….










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


SĂ NU ÎNTÂRZII


Voi raze vii , un mit etern
al vieţi-mi rătăcită-n astre,
şi sunet, liniştii, căzut
ninsori rebele, peste Sfinx,
cuprins vâltorilor albastre,
de ce-mi zoriţi de moarte ,paşii
şi-n înfloriri stelare, graiul?!…


Abateţi-mi durerile şi anii,
muşcând din mine,în risipă
cum viermii cei hapsini -
sfârşitul meu, al lor, alaiul!..


Eu, singur, prinţul pregătit
să plec cu voi pe-o altă cale,
l-al pasărei de noapte ţipăt
sinistru,prinsă -n uragane ,
să mă revezi, în turn, te chem …


Vin-o prinţesa mea din cer,
Felippa, duh al liniştilor mele:
cu-vânt, de zări îndrăgostit,
de mari zăpezi andaluzite,
cu steaua mea,din zori robite…




Un colier cu fir de ametist
de al tău gât, ales cu-vânt
să-l prind, o flacără revin…
să nu-ntârzii dezgheţul lunii,
când cerul e un dans,
în doi …


că-n plânsul tău de mângâieri ,
ascunşi , sub voalul fericirii
în amândoi, simţiri adânci
plecate sunt, de mult trecute
pe văi adânci, necunoscute!...










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


DE CE NU VII, FELIPPA ?


Să cochetez cu-al tău cu-vânt,
din ziuă mă cobor cu-amurgul
prin haosul melodic trec
în glas de filomelă, sfânt,
lovind cu biciul magului
în struna harpei,al tău cerc
îl rup, o-nnod şi iar dansez
mânat pe cer, de zeul tău,
să–mi numeri stelele căzute…


un pustnic, în metanii , rugi ,
sortit să fulger unul singur,
mă trec bărbatul, sihăstrind
pe mări,pe un cernit crepuscul,
de-amor învins, de albăstrimi
cel desbrăcat de viaţă, blând,
gonind pe văi de cer,un înger,
să mor un prinţ îndrăgostit !?...


De ce nu te grăbeşti să-mi fii
pe calea-mi de ursită, crinul
de drag, să înflorească iar,
zeiţei, în cuvânt, Felippa? …
simţiri,să ţi le-alint în gene
şi să le cresc, vară-nsorită


Nu ştii c-aproape mi-i pe val,
sfârşitul, în balet cu gândul ?...


E vremea de-nţeles, lipsită…,
să nu-ntârzii pe zări ,sosirea;
mi se zideşte-n stâncă rugul,
în corurile de adâncuri…
şi drumul înspre moarte-l ţin…


Nu ştii că torţa-ncinerării ,
ce-i steaua mea, căzută zării,
din zori,e-n plâns de albăstrimi
şi umbra-n dansul tău, cu-vântul?…










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




ZĂCEA ÎN FIORI


Era un tânăr prinţ ce abătut din larg
de-o neagră ne-nţeleasă despărţire,
pătruns în chip şi fire de simţire,
un genovez bogat, de nobil neam
în portul înfloritului Levant , o stea...
pe mări purtată-n luntrea princiară,
El, Cristofor,de gândul la Felippa,
era răpus şi zarea-i lăcrima iubirea…


Castelu-n marmoră se oglindea pe larg
în volburata, nesfârşită-n vise, mare,
iar el zăcea-n fiori ,livid pe-alcovul alb,
cu-obrajii subţi şi alintaţi de Lună…
înconjurat de sfetnici ce îl răsfăţau...


din ochii lor, nu îl scăpau… umblau
înduioşaţi, de tânărul acum bolnav,
răpus de vântul vitregiei princiare...


La capul lui se trec în nesfârşite rugi,
de veghe, ei, petrec, slujindu-l ,fiecare
cu rânduirea-n seri târzii şi-n nopţi,
în lăcrimări de pleoape siderale ,
ca gândul trist al prinţului, s-abată!…
pe rând, de moartea-n căutarea lui îl dezlegau ,
târcoala ei, sfidând-o ne-ncetat,
prin faţa lui,trecând,cu-o nouă aplecare!..


Dar prinţul conversa celest , dansa
cu-n vers de ultime cu-vinte grele de eres,
cu ziua ce-i pierea sub obosite gene
pe moalele alcov, fiori în raze-gemă,
o victimă , neliniştea-i creştea...
Pe Lebăda în dansul constelar,
Felippa, el o vrea, în agonii o cheamă...


Venit din Genova, pe Egeeana mare,
se zvârgolea în turn, strivit de amintiri,
el, prinţul muribund, în marele Levant...






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




ÎN CĂUTAREA IUBITULUI


Dar iată că din spaţiile de azur
pe lungi cărări de vise mari ,adânci,
de prinţ , în larg, deschise,
din ascunzişuri madeire,
cu zborul ei senin ,
la o îndepărtată rugă,
valsa o lebădă în rătăciri
purtată spre Levant,
o gracia Felippa…
chemarea stinsă-a prinţului,
iubirea ei,era o ultimă dorinţă…


Nelinişte-i zvonea , pe rând,
Azorele şi ritmul unui dans
din valurile mării,
prinţesei, căutarea…
Din Porto Santo,
pe prinţ,spre-a-l revedea,
Felippa lin plutea,
pe marea balerină,
Ofelie norvegă,
învăluind faleza,
precum un nor pe liniştea
apusului de peste ape-
şi prinţului, cu-vintele-i
descoperea...În a le stăpâni,
îi asculta chemarea !..


Pe-aceleaşi mări, prinţesa
de- Azore, lumina în zori
fugea spre el, angelică,valsa,
cu ochii ageri, zările -i
ştiind , i le scruta
şi-aprinsă, precum Luna-n căutăre,
cu aripile largi de zbor
cu- obraji de înger blond
şi buze rozasii,
de nobile obârşii ,
călătorea cu stelele-n magii...
…şi valuri de topaze
trupu-i mlădia,în dansul ei ştiut
de larguri!...








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


SOSIREA FELIPPEI


Ajunsă în Levant, pe-alei orientale
cu roze albe reci şi platifili bătrâni,
de vreme răsleţiţi, dansând,
zărea castelul străjuit de mare…


De-aici , privind, i se părea Felippei
o margine a lumii,toată zarea
spre Porto Santo ,în ocean ,
Azorele îi înălţau nelinişti,
şi ea, grăbea urcarea spre palat...


Trecea pe porţile castelului
de sprijiniri în cer boltite…
în rochia ei albă şi sub voal
purta un crin ,simbolul vieţii,
al dorului ce-i lunecase visul…


Se legăna uşor pe gleznele ivorii
pudrate-n ani cu roua dimineţii,
gândind, la alcovul prinţului livid,
iubit de ea, s-aplece cerul...


Urca pe trepte însorite-n mare
de marmură-n lumină înflorite,
înspre iatac, în dansul de sfârşit,
spre-naltele-n căperi de vise,
cu aur poleite, prinţesa balerină...


acolo unde prinţul agonea
şi se lupta cu-n nevăzut din greu,
să lege firul rupt al vieţii
pe sfârşite, Ea, a lui salvare,
în palatul levantin ajunse…


Creştea-n adânc, pe cât înainta,
privea cu ochi acoperiţi de-azur
spre locul unde prinţul Crist….
iubitul ei, în agonie prins o negură
pe bolta de argint, aprinsul astru
zăcea acum într-un iatac, în zbucium…


O flacără din nevăzut deschise
largi,mari ferestrele-n oglinda mării…
intra Felippa, ca o blânda briză...


Acolo îl găsi, pe prinţ, trecând
de lipsa ei, din lumea lui, zburând
cu-nfăţişărea îngerului blând
spre alte lumi, de irizări albastre…


acolo unde printre flori ,corola mării
îngălbenea pe-aleea veche, zorii...


bujorii feţii lui se ofileau cu-vinte
şi păsările -n turn cântau vrăjite,
mai minunat, în risipirea zării…










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




FLĂCĂRI ÎN CULORI DE ROZE


El, prin cupola - naltă, cu ferestre
prinse în nemargini sidefii,cinabre,
din olive flăcări în culori stelare,
narcisicul balsam,într-un nesaţ sorbea


cu-vântul ei se oglindea adânc
în suferinţa celui care se-ndrăgise
de marea -n ispitirile-i adânci...
în faţă-i ,cerul , voalu-şi desfăcuse ...


Ea, soarele, ardea în al lui trup
cu suliţile lungi de gene ce-l pătrunse
cu un glas de înger şi pe lira razei ,
cântând, în El, se prefăcea în grai…


un zâmbet viu, pe buze argilite,
sărutul ei ,un duh de dragoste-n
cu-vintele înfipte-n trupul Crist,
lăuntru-i adâncea în fericite vise...


apoi, cu părul lung ,în blonde bucle
şi faţa cum cristalul stâncii ,
cu sâni de- ametiste-n semilune,
Felippa lui, obrajii i-atingea …


cu ochii de azur,ea irişii pătrunse
în simţ el se înviora , s-aprinse…
de buzele-i fierbinţi , de-al ei sărut
ce-l fericea-n cu-vânt ales acum...


pe prinţ, din lumea firii reci ,
cu zorii vieţii ei ,îl retrezise !...










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




MIT DE VINDECARE


Eu pentru tine-am suferit
prinţesa dansului lazur ,
Felippa, de al tău surâs ,
din mari nelinişti, renăscut,
în tine-s ritmul de acum,
cu saţ de-a reveni cu-vânt
prin lume şi iubire...


Că soare, tu, fiind
zăpezile mi le-ai sortit,
topirii,
în dans,purtat, ca să-mi ucizi ,
pe rând, răcelile ursite
şi, tu, vuiet de mare-n mine,
pe strunele viorii sfinte,
cu note de voinţă-mi cânţi ,
viaţa îndreptându-mi !...


Tu eşti mireasă ,zilei,chip
şi zână ,în priviri,absenţă,
al cerului fior, prezenţă
ce ceţile mi- a fugărit
în tainicul apus , zburând
un înger al trăirii … mit…
o zare-mi s-a aprins,albastră!...








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


ARZÂND DE - ATUNCI




Cu mine urcă-n turn
prinţesa mea ,
dorinţa inimilor noastre-i
zestrea ce-o închin
diamante de lumină…
s-o cânţi cu glas de linişte
o împlinire-n cântec,
cu-n mit de vindecare
dinăuntru-ţi vin!...


Cu tine voi lupta ,
trudind în făuriri de vise
în falnicul castel de astre
la-l zilei răsărit ,
în clipele de gând
de-a reuşi-n grădini
stelare ,
rodirile albastre ,
în mătăsări de vânt,
cu tine-s contopit!..


Zeiţa mea din flori
şi din azur, nuntind,
viaţa mi-ai redat
prin cântece copile!…
Mi-s candelele-ncinse
de-amintiri, arzând
în irişii aprinşi
făclii de nobile cu-vinte...


Din zori , înmiresmat,
viaţa mi-am luat,
seninul , asfinţit şi har
în cântece de vise…
de răzvrătiri ,să ard
barbar, în vânt şi-n foc,
sedus
cu-al verbelor sărut !..








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




MARIAJ PRINCIAR


Nuntirea grabnic a-nceput
şi-n turnul de cristal
în revărsarea lunii, amândoi
luceau de-a lor iubire…
Pe creştet, prinţul i-aşternea
Felippei, marea diademă
de amintiri ce năvăleau
în val, fantasmele copile...


Cântările celeste –n vis ,
în dansul celor doi,
sunau noi clopote în turn,
în semn de răzvrătire…
De încântări sfinţite-nvins
rescrisă-atunci în nemurire,
iubirea lui, pentru Felippa,
risipă mării,înflorea–n apus ...


Din agonia unei poezii, de cer
trezit, în braţe o trecea acum
sub arcele castelului,
robit de un ales cuvânt
şi de-al ei simţ
pe irişi între pleoape,hoinărind
cu razele din gene-nrourând
mari flăcări, vrerea-i, ispitind ,
cu-vintele luminii…


Dorinţele -şi uneau,
plutind…sub sărutări,
el, Crist,în bal
îi desfăcea, strâmt decolteu
şi coapsele îi mângâia
uşor, saturnian ,
imaginând
cărările cu- vintelor în cânt,
le colinda, apusu-nviorând
sâni alunii, pe văile de flori…


iar în vulcanicii ei munţi,
în mângâieri de vise
şi dorinţi,
descoperea , pe rând,
dansând în doi,
din princiare - nfiorări,
filonul sfânt, serafic,din abis
al marilor cu-vinte de plăceri,
al unui suflet iarăşi
înflorit
de-un prinţ, în nobil mariaj…






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




DAR DE NUNTĂ


Un prinţ , mai zâmbitor
decât lumina unui cer de crini,
pe lira timpului ,
un cânt orfeic, arcuia,
zorind, iar ea-l valsa…
- Felippa-ţi dăruiesc
câmpiile regale,
limpezite zări
şi-n turnul vechi,
eu de cu-vântul tău învins,
un mire , mă închin,
prinţesa mea!...


Apoi, cu glasul crist
şi verbul stins
din moartea lebedei
rupea albastra-i taină,
şi sângele ei scurs
din neciobite stânci ,
cu visele-mpliniri
plutea pe un ocean ,
cum numai o gondolă
spre insula Cipangu...


Iar zorii stelelor,
lumini
iubiri astrale,izvorând
o răsfăţau ,în piruiete,
făclii pe luminiş de cer
turcoaz ,în travertin,


În loc de flori , Felippei,
albastru-i culegea
din rozasite zări ,
mistere din nemărginiri…
îi dăruia
regalele călătorii !...






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




PORTO SANTO


Felippa, din Levant,
pe- alesul ei şi-l duse
pe lunga caravelă-Sfinx
în paradisul Porto Santo,
o insulă în straie
de- ametist
sub cerul chihlimbar
aproape
de-al Madeirei farmec
şi-l aşeză stăpânul
castelului pe stânci-
pe prinţul Cristofor,
al ei, marea iubire!...


Dar, de oceanul înnecat
în raze limonii,
pe- apusul de porfir,
de-acele tăinuite Indii,
de largurile
spre Cipangu-
spre insula bogată-n perle
şi în aur, un cuprins
în care el credea de mult,
… în temple japoneze,
îi înflorise Toscanelli,
florentinul, visul!...


Şi- acolo, în castelul lor
oricâte grele şi reci valuri
în zidul gros loveau ,
se înmulţeau în prinţ,
un mare dor de larguri…
iubirea-i de Felippa-
cu-vintele-i alese, cioburi
în derivă,
marea balerină
ecoul lor la un alt ţărm ,
scădea neînţeles ,reci valuri...


de noul apelor se-nflăcăra,
pe marile corăbii,
nemărginirile
cu el a se vedea, îl cheamă!…




GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




ÎNVINS DE UN MISTER


Şi câţi pescari plecaţi
în larg , la pescuit
şi arce grele-şi întorceau
la portul Madeirei,
duceau povestea
prinţului vrăjit de ape…
cum la apus de-Azore ,
scăpătaţi în soare,
pe raze serpentine,
malachii,pe unda valului
mărgean ,
zăreau în rubiniu,
plutind în voia lui,
melanice cadavre …
erau fecioare sfinte
de altfel de oameni,
seminţe şi tulpini ,
de alfel de –nfloriri…


cuvintele pescarilor
şi înţelesul lor,
simţirea le-o sorbea
el prinţul… de magii,
trăia acum învins
şi-ademenit
de un adânc mister,
al vrerii temerare
de plecăre…dorul,
oceanul i-l creştea…
a hoinări pe ape,
cum vânturi
siderale –n adâncimi
ce sting în candeli
zările cinabre…


şi-şi pregătea în port,
lungi drumuri constelare !...






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




CRISTOFOR, SPRE MULT VISATELE INDII


Cu caravele mari ,de lung balans, cu vele largi ,
strâns prinse de catarge, cerului în rugă,
cu marinari în pază, înnarmaţi la proră,
pleca din port spre-apus, la vânt prielnic, prinţul…


grăbea alaiul ,doar al lui, pe-ocean, spre ” Indii ”,
lăsând-o pe Felippa-i fragedă,pe lebăda sirenă ,
la Palos, tristă-n grija Providenţei, balerină stea,
cu-un mare dor de prinţ şi prinţului, fidelă!?!...


El scormonea-n ocean noi locuri, ţintuind
pe drum de el ales, a izvorî apus din larguri,
sălbatic necuprins de ape-aprinse-n năluciri…
scruta în diamantinul albăstrimilor smaragde …


Se avânta în mari nelinişti şi în adânci simţiri
ascunse - n neguri , vremi, pe zările granate
în zboruri spre zenitul frânt de fulgerări crisoberil,
pe cântecele îngerilor blânzi din fiecare noapte


…în drumurile sale lungi pe nesfârşite ape!…






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




BAHAMAS


El,cu absenţa ei se-ncorona,
pe ţărmuri noi, de Eldorado,
rege!…


Ajunse, după multe zile,
la Bahamas , prinţul Crist….
descoperi aici,
din zodiile apelor,Guanahani
şi Juana, însorite
pe largul cerului , valsând columbe
şi oamenii lor bruni
şi goi,împodobiţi cu aur,
în alergări , năluci printre liane,
ce neînţeleşi, îşi glăsuiau cu hohot!…


Păşea în altă lume, prinţul,
în alte locuite constelaţii, Sfinxul-
exotice ţinuturi insulare ,
Antilele-n şirag stelar,
un labirint
şi-o nebuloasă-a fiecărei zile,
paradis,
de care nimeni nu-i ştia ,
până la EL, cuprinsul…


De- aşa - nalte trăiri se-nobila,
în locul despărţirii de Felippa,
şi-n locul ei iubea
acum o altă stea,
ce o dansa în necuprinsul
apelor şi rătăcea cu ea
în dorul de-a ajunge-n Indii,
pe drumurile-i lungi, barbare …


Se declara în fastul deselor agape
pe locuri noi, stăpân,
pe mare,chiar pe cerul axiniu,
luceafăr,în uitare
neliniştea Felippei ,cu-vântând
iubirea doar,
ţinutului de peste ape…


pe cea care-n Levant,
din moarte îl trezi,
el, lesne o uita ,
Felippa şi-o lăsă
în dansul altora,
să-i cânte
şi mai frumos , de aşteptare!!…






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




ÎNTOARCEREA LA PALOS


El, al ţinutului de peste multe ape,
mare rege, se-n toarse, la un an,
din „Indiile”mult visate,
prinţul amiral,
la Palos, la Felippa lui cea dragă,
la-l ei castel, un tot mai aşteptat…


Şi, lângă ea-n genunchi, pe a-i ei,
îmbrăţişându-i , de un aprins
şi nesfârşit fior,
trupu-i cuprinse …
şi buzele-i acoperi -n prelungi-
de mult dorite- adamite sărutări...


Vrăjită de întoarcerea marei iubiri -
frumosului bărbat din negrul larg,
de regele ,
acum şi mare amiral,
din braţele-i vânjoase ,scăpatând,
soţia lui îi spuse clar dorinţa:


-Drag Cristofor, frumos, regele meu
de peste ape, ţi-i întins cuprinsul ,
dar de al meu cu-vânt,
tu eşti lipsit ,
Felippa ta, eu ,de dorul tău, ştii tu
eram ca să mă pierd, să mor ?!..


El, rege, dar , cu mâinile în tremur ,
în despletirea cozii lungi cromite
pe gleznele-i subţiri,
pe cer căzute
în braţele-i de vii angelice cu-vinte
sorbea avid ,regal , chinul Felippei…


Fragilă,mai era şi-n lungul lor amor,
frumoasă şi statornică–n cu-vinte,
pe faţa ei, iubirile,
un râu de lacrimi vii ,
prelinse,le sorbea-n sărut nelinişti,
bând din potir, un anotimp de flori…






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




PE STÂNCI, LA PALOS


Pe când coapsele albe şi încremeniţi,
nurii,
le dezgolea abisinic, adânc le iubea
cu un glas stins, El, regele-i spuse:
frumoasă şi dorită, Felippa mea


plină de farmec şi de aprins cu-vânt,
m-ai renăscut levantin, din al tău sărut,


Tu m-ai împlinit, nuntind în mare palat
şi dorinţele cu rost mi le-ai stins,
la Palos ,Veneră, pe stânci ţi-am jurat!...


Ea îl privea , zeu al luminii şi mării
şi cunună de flori, pe frunte îi puse,
clipele-i erau acum numai de plăcere ,
uitând de-aşteptări, nelinişti şi tăcere…


Fericirea era a ei, era a lor, ireal,
amorului lor, îi dase un rang regal…


Dar,El peste alte ape cu gândul, era rege,
se cununa acum tot cu alte ţinuturi
mai bogate în aur, în diamante şi perle,
de care tot mai mult se îndrăgostise…


Pleca de lângă Felippa, cea care cu iubire
viaţa îi salvase-n Levant şi-aproape
îl dorea, ca pe un soare… Dar el,
chemat de ocean,de un alt vânt prielnic,
iubita ,el şi-o lăsa în nouă aşteptare…


Aşa e bărbatul nedemn, fie el rege….
pe o fiinţă tristă , dorită fidelă,
o uită uşor,
căutând în albăstrimi tot alte nemargini ,
bogăţii neştiute ,neîmplinit în amor !..






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




DE A-I FI TU FELIPPA


De a-i fi tu Felippa
raza stelei , albastră,
pentru el culeasă,
nebunul fericirii tale ,
prinţ pentru o viaţă,
să – l bucuri tare
şi să-l înmiresmezi,


el ţi-ar însângera
în loc căderea- durerea,
tăcerea de care ştie bine
că suferi , simţirea,
plăcerea clipelor
zeiţei Cypris,
din el să le creşti,
sperând în noi ritmuri ,
iar neliniştile vieţii,
ce-i plac,
poţi în vers, mai mult
să i le sporeşti…




De-ai fi tu vântul –
tot mai ales cu-vântul
ce poartă în cântec
oglinzii albastre, gândul
floarea tinereţii ,
clipe să te scuturi,
prinţesă în dans,
şi regină în cer,
adâncul să i-l rodeşti,


i-ai abate tăcerea,
din simţire, trecutul
de o iubire nebună,
adesea, vorbindu-i
în nopţi andaluzite
cu stele citrine,
de prime balerine,
în dans, cu ele pe cer,
şi-aprinse de ai lui zori,


i-ai putea creşte dorinţe,
cu-vinte,
corole în desmine culori…

luni, 1 martie 2010

LITERATURA, Boroaia, loc etern..., Gheorghe Apetroae

VOLUMUL „ FULGERÂND TĂCEREA”



BOROAIA ,LOC ETERN




De dor de ai copilăriei zei,
la ei întors , Boroaiei, fiu,
spuneţi-mi voi de un alt loc
de căutări
ce poate fi, decât acesta,
mai prielnic şi mai înflorit,
mai sigur
şi mai liber,
mai romîn,
mai tainic
şi mai sfânt,
în stare a rosti de drag
şi legământ,
priveliştilor minţii,
eterna rechemare

la oazele astrale
din Suseni şi Suha ,
la Pleş şi pe Râşcuţa:
cuprinsuri ce pornesc
din Mălăieşti şi Ţarini,
din Boboceni şi Ulii;
magia unor vremi
de flăcări vii aprinse...
pe Moişa şi Săcuţa,
livezi stelare necuprinse ;
La Piscuri şi Jahalii,
ori la a Neamţului cetate :
mistere ale unor veşnicii
în bogăţii şi frumuseţi,
nescrise !…

Spuneţi-mi , dar , ce cer azur
se scurge mitic pe-acest loc
de veghe şi de vise,
cu jocuri siderale,
într-un sobor de îngeri
blânzi, cântând, dansând
prin holdele solare,
sau concertând edenic,
ori , galopând trecutul,
aşa cum cerbul,în poiană
ciuta când şi-aleargă
în pajiştea albastră,
de codrii despărţind-o,
spre a o ispiti cu-argintul
stelelor aprinse în izvoare,
să o adape seara?!..

Şi unde, cu-atât dor,
din zori, căzând
pe “Vale” şi în “Dadişi”
se lăfăie lumina
spre veşnica-nălţare
în rodul muncii
celora rămaşi în loc ,
cetatea primenind-o!?..
Frumos e-aici,
iar gândul înţelept:
imperiul nobilei simţiri
prin rădăcinile tot vii
ale vechilor cătune,
de dărnicie şi cuvânt,
de cântec şi de joc,
pornite din străbuni,
…în alte generaţii
se dilată emblematic !...

Susenii Boroaiei , 20 .07. 1964

LITERATURA, CICLUL "ÎNTOARCEREA CARMENTEI", DE GHEORGHE APETROAE

AŞEZĂMÂNTUL CULTURAL ŢARA BÂRSEI, 2003,
„DIPLOMĂ DE SUFLET” acordată de conducerea Aşezământului Cultural,
secretar CORNELIU MERLĂU , pentru CICLUL DE POEME
„ÎNTOARCEREA CARMENTEI”, de Gheorghe Apetroae

„Patria - locul unde am văzut lumina şi vechimea neamului”

VEGHE I


Cât clopote, de dangăt românesc re-înfierbântă Blajul
şi din Sibiu Bărnuţiu ne declamă libertatea-n zodii,
cât vârful lăncii e-n triumf, izvor de legământ eroic,
se trec prin firea Iancului tribun chemările la arme…

Nu-i loc de şedere, nici de–nchinări! De ni-s umbrite glorii,
de ţara e-n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei
şi-i plânge Arieşul neliniştea din mersul greu al zilei,
contăm pe Iancul şi pe moţi!… cu ei, pe toţi românii!…

Chemări de înălţăm, le înţeleg şi ştiu să le răspundă;
stejarii veacului eroic ne cuvântă prin aprinse graiuri...
Ei, mari Goruni, în crezul lor, o taină, ascunzând în ramuri
cresc în coroană tot mai largi, înnobilând Ardealul…

În glorie , cu faptele de arme mari, împovăraţi de stele
păşesc pe calea razei lor, iar lângă ei, sigur, românii…
şi-l ştiu pe Iancul crai ş-n fruntea lor, cu cerul scut
de pavăză în fii, le-nalţă-n strălucire Tricolorul!…

Sub semn de stânci pe Apuseni, în El ni-s veşniciţi Eroii…
cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu…
prin ei în legământ străbun şi-n strajă pentru neam
le venerăm jertfirea ,ne-n flăcărăm în mers, curajul…

Cu glasul torţei vii, când ei cuvântă se aprinde cerul…
Noi le-am pus cruci şi flori pe osemânt, în loc de arme,
Credinţa lor să aromeze-n noi, în lanuri şi livezi
şi s-amiroase-a primăveri ,române, noile vlăstare…
…………………………………………………………….

Iar flăcările care s-au aprins să ardă viu în candeli
cu soarele ce-şi varsă duhul, să ne-nfrăţească veacul
cresc vocile de pomenire sfântă, un glas de binecuvântare…
Românii mei! voi sunteţi liberi, cât vi-i de veghe Iancul!…



„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”


DORUL DE IANCUL

De dor de Craiul lor, răsar la Ţebea moţii…
Să-şi lepede calvarul şi-l freamătă-n gorun
să le coboare Iancul în retrezire cerul
cu Vidra în cunună şi Apusenii brâu…
durerea să le curme, El se revarsă-n zorii
împărtăşiţi cu Horea sub roata altei lumi…

Sfânt, magul libertăţii şi soarele dreptăţii
se-nalţă printre aştri mai falnic, mai august…
furtunile să-n frunte, El se-mpleteşte-n ramul
gorunului din Ţebea cu trunchiul de român…

Din Mureş le cuvântă, din Arieş le cântă
pe undele soboare de harfe îngereşti…

Că-s ocrotiţi de Thetis, mărturiseşte Crişul
cu malul drept în Tisa şi malul stâng în Nistrul…

o mamă, România, i-a botezat şi-n Jii;
înconjurat serafic pe drumul sfânt al Vidrei
îi însoţeşte Iancul în cer, în munţi şi-n fii…

La Ţebea, nalt , gorunul le stăruie zenitul…
să le aline dorul, El le-mplineşte visul…

în templul Judecăţii, din tronul dreptei legi
le porunceşte Iancul, îi vredniceşte sfântul
să-şi neclintească locul şi, împlinindu-i gândul,
pe Apuseni, pe Alba, va străluci Crai Nou…

Se creşte-n cer gorunul şi se preschimbă-n scuturi
cu chip de moţi, Ardealul iubit de Dumnezeu…




„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”

MĂRTURII

Patriei,
Istoria, cupolă de rubin,
e un cântec de arbore
întins peste neam…
E pajura ce-i poartă în aripi
izvoarele
în culorile de sânge,
pâine şi cer
şi cântecul de dor
al trezitelor zări
din Cartea Unirii…

Printre genele zorilor
săgeată cerul arc,
arcul noii generaţii…
E ţara rădăcină
şi trunchi de Erou…

Trandafirii cresc temple
din sângele ţărânei,
scut şi simbol:
limba şi neamul,
marea şi cerul
stau mărturii de safire
şi gloria românului popor!….




„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”


GLASUL PUTNEI


Români, ce înfloriţi fiinţa
unui popor creştin , viteaz,
nu auziţi sora Moldovă
la Nistrul, cum vă cheamă azi ?

Săriţi cu toţii !…striviţi tăcerea
de ger pe un străbun pământ…
grăbiţi, cât glasul ei mai cântă
şi-mi trageţi clopotul cel sfânt…

El va rosti la cerul lumii
credinţa într-un singur neam;
din vrerea Putnei, o Moldovă
v-aşteaptă scuturi de hotar…

Nu staţi ca să-i truncheze trupul
şi fala să-i spurce-n orgii;
Purtaţi- o -n braţe la durere,
i-aprindeţi torţe-n morţi şi vii!…

Iar ,de-i nevoie, în Unire,
daţi Prutul Nistrului!…Treceţi
stindardul sfânt al Românimii
pe locul gliei strămoşeşti…

Să simtă orbii că Românii
sunt aprigi daci-latini-trecut…
Traiane !… Decebal !… Ştefane !…
Voi ştiţi şi-acum ce-i de făcut!…

Acum, când glasul ei mai cântă,
veniţi, cât trupul nu I-e frânt
şi strângeţi-o la pieptul ţării.
augustă-n românesc triumf!…



„Patria - locul... lumina şi vechimea neamului ”

VEGHE II


Cât clopote, de dangăt românesc re-înfierbântă Blajul
şi din Sibiu Bărnuţiu ne declamă libertatea-n zodii,
cât vârful lăncii e-n triumf cu ceru-n legământ eroic,
ne trec prin firea Iancului tribun chemările la arme...

Nu-i loc de şedere , nici de-nchinări, de ni-s umbrite glorii!..
De ţara e-n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei,
de-i plânge Arieşul neliniştea din mersul greu al zilei,
contăm pe Iancul şi pe moţi, contăm pe toţi tribunii!..

Chemări de le-nălţăm, de duh, ei ştiu să le răspundă;
Stejarii veacului eroic ne cuvântă în trezite graiuri!..
Ei, mari Goruni, în crezul lor, o taină , ascunzând în ramuri
cresc în coroană tot mai largi, înnobilând Ardealul!...

Cu faptele de arme mari, în glorie, împovăraţi de stele
păşesc pe calea razei lor, iar lângă ei, sigur, românii...
şi-l ştiu pe Iancul craiul lor şi cerul a lui scut
de pavăză în fii , înalţă-n strălucire Tricolorul!..

Sub semn de stânci , pe Apuseni, din ei,ni-s veşniciţi eroii...
cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu...
în legământ cu ei, de strajă pentru românescul neam
se-nflăcărează-n mers cu stelele , şi din lumina lor, poporul...

Cu duhul torţelor când ei cuvântă s-aprinde Tricolorul!..
noi le-am pus cruci şi flori pe osământ, în loc de arme,
credinţa lor în neam şi–a neamului în ei să crească-n ram
şi s-aromeze-n rod lumini de primăveri, în noile vlăstare...

Iar stelele ce s-au aprins pe cer , de candeli să le ardă
cu flăcări ce îşi varsă duhul, să ne-frăţească veacul,
cresc vocile de pomenire sfântă cu glas de binecuvântare:
Românii mei, voi sunteţi liberi, cât vi-i de veghe Iancul!..



„Patria - locul ...lumina şi vechimea neamului”

ŢARĂ BOLNAVĂ

Ţară bolnavă,durerea şi răul îţi zac ascunse
cu cerul în noroi şi pâslă de fum;
din zăpezile pe stânci balauri cresc pe creste,
purtaţi de vântul toamnei peste stei, nebuni...
Cascade, peste tot, îţi înzăporesc lumina din
izvoare, bulboanele-nghiţind îngheţul tău în râu;
mai vin şi păsările-n crâng, doar ca să-ţi cânte
jalea, când şobolani din zodii îţi mişună urban
sătui destui...

şi-ţi dorm „bâtlani” în trestii şi-n mâl „ceata de
broaşte”, iar nada în năvod s-adună tot mai
greu...
Mai ai femei cu braţele de flori întinse prin
casele curate, uitate de plăceri,
Mai stau căpiţele de fân în dosul şurii şi-n ţarc
mioare, prea puţine, mai behăie de miel,
iar vacile, rămase din măcel, aşteaptă de
păşune, s-adune-n clopul sorţii, al laptelui „mister”...

Mai ai cărările pe crestele alpestre, tot aştep-
tând mioarele în turme care nu mai vin
şi stele blonde-ţi mai răsar devreme, dar
când te văd în chin, în noapte-ţi pier cu frig...

Ţi se-mulţesc, în schimb, „hârciogii”, se-m-
buibă ca flămânzii toamna din porumbiştea încă
neculeasă de ţăran...
şi tot mai rară-ţi creşte iarba printre spinii
verii, iar sălcii prinse-n dâlme te plîng,dar în adar...

Tu ai şi”cruci” pe cer şi cruci în cimitire, ce
se-mulţesc acum prin satele ce pier,
când mulţi copaci, de noul vânt, blestemul tău,
căzând zăpor de suferinţă, se vor sicriul tău...
Şi-ţi cresc din ploaia nopţii peste frunte”şerpii”
şi râuri scurg veninul lor în marea-ţi de dureri...
la serile albastre de tăcere plâng bătrânii în
van,ducându-te te duc doar ca să mori cu ei...


Ţi se-nm,ulţesc „năpârcile” în taină, iar gloata
ţi-i muşcată, e-n groaznice dureri, de ieri...
şi mulţi ţărani îşi dau hectarul pe-o para, la
zar primit, de s-ar scăpa de el...e greu...
Au ruginit piroanele din porţi ce cad din bala-
male, iar carele nu ies din curţi, nici se întorc din ţarini;
se-mpodobesc ferestrele în colb şi în paian-
jeni şi-n vatra stinsă de cătun, în sihle se-torc anii...

Ciulinii cresc în şes, se-ntrec cu mărăcinii şi-ţi
bate „Traista goală”, de mulţi ani, a pustiu;
La Râul Vadului închizi devreme ochii şi
casele se urlă în steu din senin...
şi vin străinii, ca să-ţi vindem totul,în a-ţi
grăbi pieirea; să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;
ei vâră-n sacul lor pân l-or tixi, nebunii, noi,
să cerşim la poduri pentr-un leu...

La subsuori, pe trup, pădurile îţi tund, de
poale te despoaie, în alte părţi virgine putrezind...
dar cresc acum vârtoşi din gropile din drum
stejarii de care să te sprijini, să nu apleci de boală,
nici de vânt...
Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi, s-or altoi
de vreme, spre a-nflori noi stele din muguri rubinii
şi-n gând de vindecare îţi înmulţească zorii,
izvoarele prunciei, să-ţi ieşi din agonii...



„Patria - locul ...lumina şi vechimea neamului”

TREPTE ÎN TEMPLE

- Imn, teraselor de la Ocna Sibiului….


Ajuns la vechile zidiri, am început să le cânt
imnul antropic, şi glia s-o frământ
pentru primii semănători de pe acest pământ,
cu vlaga lor din linişti, sub crucea de mormânt,….

ce-n temple s-a-nălţat şi-în rod a răsplătit
de generaţii munca, augustă în cunună,
dar aprig gerul peste veac cu moartea le-a cernit
şi dezmierdarea gliei le-a rămas străină

în zorii brazdelor de-atunci croite-n deal
cu plugul tras de boi, şi truda de ţăran,
mileniul devenirii mănosului hotar
într-un simbol de jertfă şi infinit uman …

Că un aspru vânt le-a pustiit trecutul milenar,
le-a îmbrăcat în doliu ,cu ţelină de deal
şi le-a jertfit rodirea pe rugul de altar
al umbrei celor morţi, întinsă pe Ardeal…

Cuprinse de speranţa unor zări senine,
s-au aruncat săgeţi şi-n lumea fiinţei mele
învăluind prin raze, vii jocuri de lumină,
adâncu-mi greu de rod al flăcării de stele…

Cu drag le-am coborât în mine, dorinţa să le-o simt
şi să le-aprind din ieri pe cerul vieţii mele,
spre-a le reda lumina de nouă înviere,
rodirea ancestrală din focul altor stele…

le-am petrecut la horă iar, şi-n jocuri noi
alt ev le-am slobozit; întoarcerea-n fiinţă,
reverberându-mi morţii, luminilor, chemări
la cerul de ţărână, izvoare de credinţă …

Legaţi în lanţuri strâns de veacul umilinţei
şi-al aşteptării grele, de zaceri,nelucrate,
nepoţii celora plecaţi la ele i-am chemat …
de plugul brazdei lor să râdă mângâiate …

De drag de glie, ei le seamănă, le îngrijesc
ca visul celor morţi prin ei să se-mplinească …
urmaşii templelor de ieri, veniţi, se rânduiesc
cu torţe noi în mâini, de grija strămoşească …

- De veţi trăi în rostul lor, cu Ele-n legământ,
răsplata muncii voastre cât holda e de mare! …
Terase de milenii! în lumea voastră să rămân şi eu,
vă-nalţ săgeţile de rod cu vârfurile-n floare !…



„Patria - locul... lumina şi vechimea neamului”

SĂ-MI DESENEZE PE GEAM

Din sămânţa de lut
din căuşul olarului,
ziditorul de demult,
am născut
fiinţa singură, în fire,
razele de lună
sa-mi deseneze pe geam
de doua ori Logosul
şi clipa arborelui;
să-mi conjuge întoarcerea
cu nemărginirea
celui mai scurt cuvânt,
ca şi când
naşterea ar fi
o întâlnire absentă
intre El şi al lui binecuvântat;
razele de lună
să-mi deseneze pe geam
prima sămânţa a cerului
din lutul marelui crin:
sărutul pământului
din căuşul olarului.



Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”


SOUVENIR

Vultur iscoditor copilăriei,
în sacrul solitudinii,
prădalnic al zorilor azuriţi
de înălţimile elizee,
întindeam aripile de mălini
şi cireşi în elongaje târzii,
peste ploile reci de aprilie …

fulgeram amiezile zilelor lungi
şi izvoram visele,
zburând în zmei, în zei şi în zenit,
din farmecul de ropotitoare
şi apăsătoare nelinişti:
glasul poetic al mamei … tot atunci,

mă înţelegeam cu îngerii
din freamătul brazilor în furtună,
iar plopii albi piramidali
îmi tremurau inocent, princiar,
pe steiul zărilor;
mă iubeam cu fiecare loc de mine cercetat
din pajiştea meilor …

admiram frenetic piramidele:
templele verzi –
merii şi cireşii în alb rubiniu
înfloriţi, în aprilie,
iar de nectarul înmiresmat
mă îmbătam deseori, cu serile de iunie,

cu brizele călătoream aurorele;
pluteam dimineţile şi amurgirile
înspre apus;
la chemările mirifice ale albaştrilor
munţi … pleca copilăria …



„Patria - locul... lumina şi vechimea neamului”


EL, EMINESCU

Din grădinile de aur a cules ai lunii crini
să-i păstreze-n templul fiinţei - candelabre de rubin
arc de cer, în El, lumina celei mai pure lumini …

Fruntea, boltă peste veacuri, o înclină visător
să-şi revadă-n codri lacul, strălucirea în izvor…
pe azure văi de cuget, cu ochi negri, lini, coboară
El, luceafăr al iubirii, printre nuferi să răsară.

Când pe harfele de unde stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii, valuri risipte-n grind,
El, ecouri între clipe, le ascultă-n infinit…

cu luna se plimbă-n trestii, iar din cornul ei de-argint
îşi desfată nemurirea, dă luminii dor şi gând …
teii încărcaţi de floare ning miresmele de-amor,
El, luceşte-n rostul vieţii spre trecut şi viitor…



„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”

MARELUI BARD

Lui Vasile Alecsandri

Cu forţa stelelor,
pe calea lor,
în mâinile de-azur,
cântând,
visam să te-ntâlnesc …
dar tu ai apărut
în lumea florilor
şi odelor, în mai,
plin de parfum,
cu irizări de crini
şi lilieci …

ca să petreci
printre steluţe sfânt
un rege bard …
Zei, zâne şi viteji
într-un hrisov de cer
văzut din nevăzut
comori le strângi şi-acum …
La serile de-argint,
în hăruite ierni,
cu lira ta mă chemi,
eu te urmez …

poemele să-ţi ning
pe alte primăveri
în zbor de ciocârlie …
săgeţi, cuvintele
meşteşugite-n gând
şi-aprinse-n violet
cu razele pastel,
purtat de geniu tău
pe lunci, în crânguri,
peste zări, le-arunc …
Vasile Alecsandri …




„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”


ÎNTOARCEREA CARMENTEI

Din colbul zărilor de ei de mult bătute,
să se-ntoarcă
toţi fiii buni pe locul nemuririi tale,
Tu, Patrie le cânţi cutezător
„În firea mea ţi-i locul tău române”
şi le reverşi în suflete lumina re-ntregirii...

Nu înceta, dar a-ţi chema în cuviinţă fiii
la un mers bun: duh din trecutul mare,
să-i reînveţi cine-s de neam Românii
şi să le-aprinzi în cuget flacăra Unirii!..

Spre- a- i vindeca în dor de rana rătăcirii,
din gheara vitregiei lor să-i smulgi cu semul
iubirii de întoarcere în Tine, de liberă trezire
în dreptul lor, tu să-i înalţi în fapte...

.................................................

Priveşte-i cum la tine-n torşi sosirea îşi cuvântă
ca fii ai tăi ce vor a coborî din nou în rosturile gliei
sămânţa sângelui patern, în stăpâniri să crească
pe plaiuri de lumină, geniul României...




„Patria - locul unde am văzut lumina şi vechimea neamului”


ECOURI

Basarabie, Bucovină, fiicele mele tribune, auguste
vă ador şi vă vreau lângă mine, mamă vă cuvânt:
liber vă este drumul de sânge de limbă şi datini,
de sfântă Unire , ruga v-am înţeles-o şi v-o ascult...


În aură de dor, codrii şi câmpul vi le-am cuprins,
iar mormintele străbunilor vi le-am acoperit cu crini...
Coroana lui Ştefan, cu stele de flori şi cuvinte o port
o boltă de slavă unui singur românesc pământ!..


Mirese de suflet şi plai, de port şi de grai, vă vreau
glorii latine, rai de sfântă Unire şi de strămoşescă glie...
Copile nefericite-n trăire, peaiubitoare de mamă,
în soarele meu vă cunun cu adevărul luminii pe amândouă...


Cu glasuri de cântec ale unei singure inimi, doinind
reveniţi lângă mine, să petrec acum cu voi alaiul divin!..
Basarabie, Bucovină!..numai mama voastră-n putere
sub Tricolor vă înalţă-n credinţă, adevăr şi destin...



„Patria - locul ...lumina şi vechimea neamului”


CĂRĂRI

Cărări de existenţe
trec prin cuprinsul florii;
pe calea ei,
colindă stelele şi ard
polenul cerului...
să-i ştim neînceputul,
îi numărăm în soare
petalele când cad...

Născuţi din zori, tot zorii
pe calea devenirii,
ne urmăresc plecarea
himerică-n imens...
La sânii altor stele,
ca să ne primească,
suntem plecaţi din floare,
avem acelaşi mers...

Cu alte flori
pe noi cărări
de foc stelar
de mult ne întâlnim.
Mirifica sămânţă cântă:
cuvăntul a-ncolţit;
din undele de-atunci
ne-am despletit...

Pulsează din primar
cenuşa flăcării în noi
şi gândul plin în alţii;
călcăm pe vârful razei,
iar fraţi, cu stelele,
percepem
în monada- floare
ale stelelor pulsaţii...

Da, oricare existenţă
născută din mişcare
s-apuce altă cale,
şi-aruncă părţile ,în graţii !!?
.


”Patria - locul ...lumina şi vechime neamului”


ÎNTOARCEREA ÎN MIT

Te salut Fălticeni-
leagăn de carte şi iubire-
la porţile deschise
în chip sărbătoresc
vreau să-ţi sărut icoana,
să te revăd la vremi
de împlinire,
la masa zorilor cu tine
să prânzesc...

Primeşte-mă în largul tău:
covor de roze,-
şi roagă”Adormirea”
să clopoteze tare,
să afle Vesta civis
de-ntoarcerea mea-n mit,
iar cerul tău să-mi uite
toţi anii de plecare...

Urbe de dor şi suflet:
rai pe pământ moldav,-
în rostul tău acelaşi,
grădina mea de flori,
mai porţi iubiri ascunse,
surâs nostalgic, grav,
pe-alei de amintire
parfumuri şi culori...

La lumea de atunci
îmi ceri
întoarcerea în mit,
al vieţii labirint
să-mi umpli
de seva tinereţii,
la braţul zorilor purtat
îţi intru-ntinerit
cu soarele Moldovei
pe porţile cetăţii...



„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”

REVERBERAŢII

Privelişti,
de braţul zorilor
prinse,
farmec copilăriei,
izvoare de vise,
prin floarea fiinţei
curg primenite
şi le ascult:
m-aleargă , gătite:
Stânişoara în soare,
la vârfuri pleşuve,
stropite pe zare,
Moişa şi Suha,
răsfrânte la poale,
prin hora lor să trec,
copil la Slătioare...

Mă strigă în susur
pârâul de munte,
de maluri prăbuşit
în recele cristal,
la meandre adânci
umbrite de sălcii
cu pletele despletite
de undele repezi;
în freamăt arinii,
cireşii şi mălinii,
pe coasta înverzită
şi lunca de flori,
la primăveri de soare
mă cheamă înapoi...

Pe drumul lung
al lumii fiinţei mele
mă caută: casa
şi livezile de rai
ce-i râd în povară;
izvorul rece din deal
grăbit pe uluce
la florile mamei
setoase, să piară...
şi plopii,
brâu la izvor,
piramidali, paterni...
şi brazii prinşi de cer
de strajă pe alei:
părinţii
rătăciţi de lut,
îndrăgostiţi de zări...

Pe lira soarelui
cântă în mine
colorate, senine,
păsări, primăveri,
inefabile lumi
de fragede vremi,
când păstoream copil
la florile de crini
şi salutam la vad
pădurile de brad,
iar pe poteci adânci,
repezite de stânci
spre însorite poieni
mă strecuram
zburdalnic
în lumea de joacă
a fraţilor mei...

De Stânişoara
şi cerul Bucovinei
port sufletul,
fiorul...
Boroaia-maternă,
vis fericit
şi împlinit pe zare-
cea mai iubită floare-
îmi înţelege dorul...
Să o revăd senin,
azurul să i-l cânt
şi s-o admir,
mireasa noilor culori
îmi râde de copil....
.................................
La voi, rai vieţii mele,
oricând voi reveni:
să rup plaiul de cer
şi să-mi ascult izvorul


„Patria - locul,lumina şi vechimea neamului”

DE ATUNCI

Efebul, mai mult în transă, la pauza dintre
alburne
ascult cum susură arhitipal izvoarele
anotimpurilor
de povârnişul căutărilor răstignite, sângerând
prin fiecare rază-cântecele aştrilor,
mai întâi în zambile, forziţii şi narcise,
apoi în magnolii, crini şi trandafiri...

De atunci tot cobor pe lunci stelele
şi le păstoresc în portocaliul de sânzâiene,
cochetând cu certăreţul Eol...

De atunci batjocoresc cugetul adânc
al stâncilor
prăbuşite-n pârâul pe care l-am coborât
deseori
în stihuri, cu ritmuri din ele cioplite,
şi le stropesc cu amintirile ploilor
de aprilie...

De atunci ascult simfoniile albe ale zefirului
cu melodica uverturii de ne-nceput
în bemolii gravi ai cerului, pe care
i-am îngropat
alături de trilurile ciocârliei, împreună
cu primăverile,
iar fluturii albi, negri, verzi şi rubinii ucişi
de grindina verii i-am dezgropat
de sub albaştrii trandafiri
rămaşi înfloriţi
în copilăria simbolurilor,
aşteptările celor adormiţi,în noi retreziţi...
de atunci...

Gheorghe Apetroae

duminică, 28 februarie 2010

LITERATURA, Există o alternativă politică, TIPOLOGIA ENERGIILOR CULTURALE

„EXISTĂ O ALTERNATIVĂ POLITICĂ”


Acest eseu politic este publicat de Gheorghe Apetroae în ziarul „Rondul”,în anul 1999, la rubrica „Opinia politicianului” , motivat de frecventele trădări , de către actualii parlamentari, a ideologiilor de stânga şi de dreapta.

Ultimele sondaje politice relevă translaţia masivă a electoratului dinspre centrul democratic şi dinspre liberalism spre democraţia pro-socialistă. Şi aceasta numai la trei ani de când aceeaşi masă electorală se transfera cu aceeaşi rapiditate, de la socialismul utopic postdecembrist politic declarat salvator, care eşuase social, spre o dreaptă ce se declara democratică şi liberalistă. Motivaţia, atunci, nu era alta decât sancţionarea stângii pentru prestaţiile sale slabe în economic şi , implicit, în social,în perioada de la Revoluţia din decembrie 1989, până la alegerile din anul 1996. Sancţiunea nu consta decât în înlocuirea stângii cu o dreaptă constituită din mai multe formaţiuni politice slab reprezentate individual , adunate într-o convenţie care, într-un mod cu totul conjunctural şi în alianţă cu Partidul Democrat, reuşise, într-un mod miraculos, să preia de la stângă, puterea.
Acum, acelaşi electorat care la 1996, prin orientarea sa de schimbare îşi idealiza şansa salvării sale sociale în promovarea forţelor politice de centru-dreapta, contestă cu vehemenţă prestaţia slabă, de data aceasta a dreptei democrat –liberale.
Se pune, dar, întrebarea!? - Care este adevăratul mobil al acestor translaţii politice ? O idee care s-ar reţine ca verosimilă, ar fi aceea că rezolvările sociale prin politic, prin exerciţiul electoral de la 1996, nu ar fi altceva decât manevra premeditată a stângii democrat-socialiste , de dirijism al electoratului, în condiţiile eşecului social al stângii greu de surmontat într- o nouă legislatură, spre o dreaptă politică nepregătită, tocmai pentru a-i demonstra incapacitatea sa absolută în soluţionarea de moment şi de perspectivă apropiată a crizei economice – sociale adânci în care se găsea ţara, declanşată de stângă şi a-i determina ,astfel , dreptei,compromiterea grabnică. Scenariul stângii a reuşit, dacă e să considerăm ce relevă sondajele actuale, la anul 1999. Reuşindu-i manevra politică, de pasare a puterii şi răspunderii sociale, democraţia socialistă reuşise retragerea strategică la odihna noii legislaturi, în opoziţie, pentru a-şi reface forţele şi a-şi începe următorul exerciţiu electoral pe fondul continuei înrăutăţiri a vieţii economice - sociale, ofensiva de distrugere a dreptei. De ce îi poate reuşi stângii ofensiva? Pentru că acelaşi electorat s-a sesizat de accentuarea stării morbide a economicului şi socialului, de faptul că prestaţia politică a dreptei nu a adus nici o îmbunătăţire masei largi de alegători, condiţiei sale sociale.
În acest context, electoratul, verificând potenţialele slabe de redresare economică şi socială ale celor două sfere politice, le va invalida alternativ, beneficiind de rolul său de normalizator politic.
Mai mult, după atâtea încercări, electoratul a ajuns să înţeleagă şi faptul că apariţia a tot felul de facţiuni şi alianţe în ultimul timp pe eşichierul politic nu sunt altceva decât manevrele abile ale unor oportunişti politici care, gândind că pot scăpa de descalificările formaţiunilor politice compromise social şi din care au făcut parte, încearcă să apară într-o altă lumină.
Desigur, electoratul responsabil politic şi social are obligaţia de a investiga toate structurile politice, de a căuta şi promova cea mai favorabilă alternativă politică prin care se curăţă societatea de toate plăgile antisociale, să-i revigoreze toate ansamblurile şi să-i asigure progresul pentru a ne câştiga definitiv şi prin forţele noastre proprii, fără ploconiri şi cerşire, demnitatea de aleasă naţiune.
Desigur , un segment important al electoratului, în prezent fără o opţiune politică, se identifică cu cei mai competenţi oameni profesional şi cu cei mai morali. În rândurile lor , se numără cele mai înalte vârfuri intelectuale ale societăţii româneşti, cei mai morali , mai simţiţi, mai demni oameni, cu toţii dezamăgiţi de prestaţiile sociale de până acum ale sferelor politice ce succed la guvernare, cei care nu şi-au găsit o formaţiune politică în care să aibă încredere şi să o susţină cu competenţele lor.
Există, dar , şansa partidelor neparlamentare, a celor necompromise în exerciţiul puterii, de a explora cu succes acest segment electoral , de a-l activa şi utiliza, atât ca reprezentare în organismele locale şi cele parlamentare cât şi ca forţă de susţinere electivă pe direcţiile ideologice şi programatice ale acestor formaţiuni politice, de angajare efectivă în servirea exemplară a tuturor cauzelor sociale ale ţării.
Această nouă alternativă , necompromisă, ar putea întrona ordinea în toate segmentele economice şi sociale, prin noi măsuri legislative, cu adevărat democratice şi sociale, care strict urmărite şi aplicate ar reuşi să asigure progresul general al României, aşa cum aceasta şi-l merită, cu prisosinţă, în rândul statelor civilizate din Europa şi din lume.

Ing. expert Gheorghe Apetroae - membru al Consiliului Naţional al Partidului Democrat Creştin, preşedinte al Organizaţiei judeţene Sibiu a PNDC şi consilier judeţean de Sibiu

sâmbătă, 27 februarie 2010

LITERATURA, "Marginalii", ESEISTICĂ, COLOCVIUL CULTURAL SOCIOLOGIC...

COLOCVIUL CULTURAL – SOCIOLOGIC DE LA SIBIU – MARGINALII
Eseu publicat de Gheorghe Apetroae în MONITORUL DE SIBIU, anul V, nr. 1082-23704 , joi, 6 iunie 2002

În ziua de 30 mai, a.c. s-a desfăşurat în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene ASTRA , Filiala Cibin, a doua ediţie a Colocviului cultural- sociologic de la Sibiu. Manifestarea a constituit o activitate cultural-sociologică a Despărţământului Sibiu- Central al Asociaţiunii ASTRA şi, personal, în calitatea de membru fondator al Asociaţiunii ASTRA – rediviva, mi-am asumat responsabilitatea acestui colocviu, cât şi moderarea lucrărilor .
Tematica a fost, în principiu, asemănătoare celei de la prima ediţie , desfăşurată tot la Sibiu, în luna aprilie a anului 2001 şi aceasta din dorinţa agregării unui puternic curent cultural-sociologic la Sibiu, care să cerceteze, din punct de vedere epistemologic-scientist, fenomenele sociale actuale, atât cele interne cât şi cele internaţionale , văzute prin prisma implementării doctrinelor filosofice contemporane în restructurarea pozitivă a ordinii interne şi internaţionale. Să fie identificate, în acelaşi timp, unele posibilităţi de relaţionare reflexivă a condiţiilor social culturale istorice şi actuale ale societăţii româneşti, în ansamblul cultural şi sociologic naţional, din care să fie emanate unele principii cultural-sociale şi social-politice axiomatice care, extrapolate în spaţiul cultural şi spiritual , să devină constructive şi să contribuie la soluţionarea problematicii sociale complexe a spaţiului transilvănean şi naţional.
Colocviul a urmărit direcţiile cultural-sociologice tradiţionale ale ASTREI, de introducere şi cultivare în structurile sociale ale tuturor comunităţilor locale din întreg spaţiu naţional , prin instituţiile de cultură ,cele sociale şi spirituale, a elementelor de liant social-cultural românesc.
Să enumerăm , dar, temele conferinţelor susţinute la al doilea colocviu cultural-sociologic de la Sibiu şi protagoniştii acestora : Conferinţa 1: ”Valorile social culturale şi compatibilităţile axiologice între religie şi cunoaşterea ştiinţifică „- prof. univ. dr. Ilie Moldovean; Conferinţa 2 : „Octavian Goga – poet al lacrimii „ – prof. Virginia Hodorogea, vicepreşedinte al ASTREI şi redactor şef al revistei „FOAIA POPORULUI”; Conferinţa 3: „ Receptarea lui Blaga la început de mileniu”- prof. univ. dr. Ioan Mariş , Facultatea de Litere din cadrul U.L.B. Sibiu; Conferinţa 4: „Critica antropologiei existenţialiste în viziunea concepţiilor filosofice ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt şi deschiderile ASTREI spre promovarea valorilor cultural-ştiinţifice „ – cadru univ. asociat dr. ing. Gheorghe Apetroae, membru fondator al ASTREI.
Sub aspectul reuşitei lucrărilor acestui colocviu , s-a remarcat , la toţi conferenţiarii, relevarea şi reperarea unei serii de elemente şi aspecte concrete privind problematica naţională actuală a societăţii româneşti şi s-a reţinut accentuarea diminuării constante a forţelor umane materiale, a valorilor cultural spirituale româneşti din tot mai multe comunităţi locale din spaţiul Transilvan ( Ilie Moldovan), necesitatea implicării culturale şi sociale a Asociaţiunii ASTRA în viaţa comunităţilor , cu scopul de a salva şi de a întări fiinţa naţională românească şi toate spaţiile româneşti ( Gheorghe Apetroae ) . S-a relevat implicarea legislativului - instituţiei reprezentative a electoratului român şi a altor organisme guvernamentale prin elaborarea de legi şi măsuri de normalizare administrativă , care să asigure cadrul de transfer a unor părţi însemnate din patrimoniul Statului Român , în perimetrele administrative ale acestor comunităţi, în proprietatea unor populaţii etno-genetice româneşti care îşi manifestă dorinţa de a-şi stabili domiciliul definitiv în zonele slăbite conjunctural de o serie de elemente româneşti, asigurând şi , întărind, totodată, instituţiile de cultură şi spiritualitate românească în aceste teritorii. S-a relevat, de asemenea, necesitatea implicării spiritual-religioase active , coerente a bisericii ortodoxe române , începând cu mitropoliţii şi episcopii, până la ultimul slujitor bisericesc, în viaţa culturală şi spirituală a acestor comunităţi. Se stă cu prea multă pasivitate în faţa izolării evidente, până la suprimare a elementelor culturale şi spirituale româneşti din o mare parte a spaţiului nostru naţional din Transilvania( Ştefan Munteanu). S-a evidenţiat necesitatea acţiunii de contracarare a pericolului iminent al politicii de regionalizare a spaţiului european, care are ca efect, prin inducerea principiului fals al autodeterminării, alienarea populaţiei româneşti din unele teritorii transilvane, urmărindu-se chiar o pierdere a suveranităţii naţionale în aceste teritorii, în contextul regionalizării şi descentralizării administrative.
S-a cerut o intensă politică naţională de reintroducere în aceste teritorii istoric - româneşti a elementelor de cultură şi spiritualitate, în principal ortodoxe, specifice întregului spaţiu naţional român, eliminate sau diminuate tot mai mult, în ultimul timp, în aceste teritorii , aşa cum le relevă cercetarea sociologică şi studiile de doctorat pe această temă (Ilie Moldovan, Ioan Mariş, Ştefan Munteanu).
În colocviu s-a apreciat influenţa cultural-religioasă a thomismului şi neothomismului
asupra valorilor sociale, cât şi influenţa şcolii de axiologie franceză, reprezentată de Louis Lavelle asupra identificării şi promovării valorilor culturale personale şi social-naţionale. S-au evidenţiat, de asemenea, procesele istorice antropologice şi căutarea unor răspunsuri asupra existenţei umane şi originii divine a omului, promovate de existenţialismul antropologic reprezentat de Soren Kierkegaard ( Ilie Moldovan) .
S-au reţinut , cu interes din partea unui auditoriu select, unele reflexii asupra existenţei comune , nivelatoare, în anonimat, sesizată de existenţialişti, cât şi unele consideraţii cu privire la drama fiinţei umane depersonalizate, cu privire la unele tentinţe de resuscitare a iraţionalismului teoretizat de Nietzsche, Dilthey şi Bergson , prin care se reîncearcă să se determine şi să se justifice , din punct de vedere social şi cultural, omul copleşit de pesimism, frica existenţei, angoasa, dezolarea, neputinţa, depăşirea, fragilitatea, precaritatea, finitudinea existenţială şi alienarea etnogenetică ( Gheorghe Apetroae). Sunt toate acestea, încercări de propagare locală şi regională a unor doctrine sociologice personaliste, prin care se propagă acceptarea violenţei personale şi implicit sociale, indecenţa morală şi polarizarea socială, obscurantismul social şi extremismul cu tentă neonazistă, revizionismul etnic-cultural şi teritorial, evidenţa, justificarea şi promovarea aşa-ziselor calităţi umane genetic superioare. Pentru o evitare a recrudescenţei acestor curente etno – cultural – sociale se impune contracararea acestora , ca structuri şi principii existenţiale dezumanizante ( Gheorghe Apetroae).
Ecourile simboliste şi sintezele folclorice din poezia lui Octavian Goga au fost sublimate de prof. Virginia Hodorogea în eseul eclatant „ Goga, poet al lacrimei”, relevat într-o ţinută literară înaltă, aspect sesizat de prof. univ. ing. Alexandru Cinteză.
Cu referire la condiţiile poetului şi la discursul exegetei, considerăm că se asistă la o creaţie existenţială inspirată din conştiinţa satului românesc, dintr-o interferenţă cu folclorul satului transilvănean în transfigurare lirică , în care lacrima, plânsul, visul, jalea, durerea constituie tot atâtea elemente structurale ale categoriei filosofice „suferinţă” , ca principiu propriu şi mereu actual al sufletului naţional românesc, într-o obsesie a înstrăinării şi însingurării, proprie existenţialismului din spaţiul transilvănean zonal şi nu numai acestuia(Gheorghe Apetroae).
Ca o filozofie existenţială cultural sociologică a fost abordat, de către prof. univ . dr. Ioan Mariş, sistemul filosofic blagian, receptarea acestui sistem la început de mileniu. Blagismul, deşi de influenţă şi de arhitectură ideologică şi epistemologică apuseană, are, totuşi, o structură filosofic categorială şi cultural spirituală caracteristică spiritualismului şi ortodoxismului românesc, care se regăseşte în spaţiul mioritic ondulatoriu transilvănean, acesta putând fi extrapolat în alte spaţii spirituale numai cu voinţă culturală naţională, fiind cu totul original, specific românesc şi transpus metaforic spaţial, incompatibil, în acelaşi timp, cu sistemele filosofice occidentale.
În contextul tematic existenţialist, colocviul a reuşit o evidenţă a rolului epistemologiilor cultural - sociale, teologice şi politice pentru cadrul social – comunitar românesc, să sesizeze slăbirea demografică şi spirituală a unor mari zone din spaţiul naţional , ca un pericol de prăbuşire a statului naţional unitar român.
Prin expunerea tematică şi intervenţii, Colocviul cultural-sociologic de la Sibiu, în această ediţie, a concluzionat necesitatea întăririi fiinţei poporului român în întreg spaţiul naţional , în principal prin întărirea ortodoxismului şi prin manifestarea unor vigilenţe sporite în anihilarea fără şovăire , neîntârziată a oricăror curente existenţiale antinaţionale, văzând în ASTRA catalizatorul cultural- social , care poate mobiliza şi amplifica, într-un tot spiritual, fiinţa românească în întreg spaţiul naţional.