20.I. PANTEISM
Spre vămi hematice, reci umbre
se-ntrec, unindu-se prin pini
în raiul plaiului... străinii
ning irişii de- azur - mălini …
cu raze –n ploi de firi porfire,
seninii ochi ţi-i colorezi…
din primăveri cu-vânţi poeme
şi cu-nfloriri de irişi verzi …
iar îngeri blânzi îţi cern mistere
ce cad în plumburii zăpezi…
petale- albastre, aripi-gânduri
de stele zboară-n al tău vers !..
cu taina trecerii, fecioare
îşi îmbăiază nurii trezi,
lumina bolţii în rafale
e-n fulguiri de irişi verzi!…
sub ploile roz-albe , crinii
zâmbind la cer, ecstatici trec…
îşi spală vise- n spuma zilei
şi-ţi sângerează-n cer în cerc …
spirei în văl, seduc forziţii
în parc şi-n rătăciri, zăpezi
din amorţiri, s-ajungă-n floare,
înmugurind , se împlinesc …
îţi speli privirea-n al lor soare
şi-n taina ploilor de vreri
se poartă-n mări scoici selenare
zei, zâne - azure primăveri…
Iaşi, 1965
miercuri, 20 octombrie 2010
marți, 19 octombrie 2010
LITERATURA "Evidenţe şi semnificaţii literare"
Sibiu, 28.09.2010
„EVIDENŢE ŞI SEMNIFICAŢII LITERARE”,
Gheorghe Apetroae Sibiu
Din parcurgerea textelor literare postate pe blogul Daniellei Wolf, se remarcă şi se consideră prolificitatea creatoare, capacitatea deosebită a acestei sensibile poete de a proiecta imagini cu eluviile stărilor sale lăuntrice într-un cadru literar dinamic- metafizic , de retranspunere a acestora într-o policromie fascinantă, în peisajul exotic construit de ea. Reuşeşte acest lucru , poeta, prin textele lirice estetizate, cu acorduri orfice, ce-i relevă tonicitatea condiţiei şi stării prezente. Căutarea nu surprinde, este pozitivă şi permanentă, categorial-aristotelică , simbol al căutării sisifice şi agregării valorilor spirituale. În textele poetei găsim şi imagini ,in fatum futuriste sistemice, ale ne-găsirii ontologice, de o evidentă factură axiologică, iar vulcanicile combustii lăuntrice generatoare de impulsuri şi de noi energii culturale, în extrapolări literale, sunt deseori subtile şi provocatoare.
Se relevă de texte, frenezia nuanţelor în cu-vinte,cadrele existenţiale apolinic-paradiziace şi dionisiac-luciferice, frecvente sensuri spirituale în principii gnomice reflexive, potenţiale creatoare impresionante, acestea devenind , într-o eventuală negaţie, incendiare. Se iau în evidenţă şi acele texte postate de poetă , în perspectiva semnificării onticului individual şi universal, cu siguranţă, ca acte proprii ale armonizarii orfice şi narcisic-cromice , deşi aparent generate de condiţia solitudinii, toate acestea constituind supape de ne-linişti şi de soluţii existenţiale, cu transcendere în cosmicitatea realului meterial-spiritual, în magia căutării şi în mister. Actul creaţiei sale este cel al voliţiei în abordare, stilisticii în relevare şi se simbolizează prin încărcătura metaforei , este profund cultural şi legitimat ,ca având direcţia, voinţa şi puterea necesare de a prelua şi valoriza concepte şi stiluri variate din literatura contemporană. Poeta Danielle Wolf îşi perfectează, astfel, cu evidenţa unei evaluări literale principiale, de la un poem la altul , semnificantele materialităţii şi cognoscibilităţii ,în posibil şi imposibil,în real şi în ficţiune în structuri cu valenţe cosmice. Individualitatea sa culturală este imanentă, iar stilul său creator, cu totul original, merită şi impune criticului, pentru fiecare dintre poemele sale , o atentă analiză critică de valoare, cu exemplificări textuale!...Cu stimă… Gheorghe Apetroae Sibiu
„EVIDENŢE ŞI SEMNIFICAŢII LITERARE”,
Gheorghe Apetroae Sibiu
Din parcurgerea textelor literare postate pe blogul Daniellei Wolf, se remarcă şi se consideră prolificitatea creatoare, capacitatea deosebită a acestei sensibile poete de a proiecta imagini cu eluviile stărilor sale lăuntrice într-un cadru literar dinamic- metafizic , de retranspunere a acestora într-o policromie fascinantă, în peisajul exotic construit de ea. Reuşeşte acest lucru , poeta, prin textele lirice estetizate, cu acorduri orfice, ce-i relevă tonicitatea condiţiei şi stării prezente. Căutarea nu surprinde, este pozitivă şi permanentă, categorial-aristotelică , simbol al căutării sisifice şi agregării valorilor spirituale. În textele poetei găsim şi imagini ,in fatum futuriste sistemice, ale ne-găsirii ontologice, de o evidentă factură axiologică, iar vulcanicile combustii lăuntrice generatoare de impulsuri şi de noi energii culturale, în extrapolări literale, sunt deseori subtile şi provocatoare.
Se relevă de texte, frenezia nuanţelor în cu-vinte,cadrele existenţiale apolinic-paradiziace şi dionisiac-luciferice, frecvente sensuri spirituale în principii gnomice reflexive, potenţiale creatoare impresionante, acestea devenind , într-o eventuală negaţie, incendiare. Se iau în evidenţă şi acele texte postate de poetă , în perspectiva semnificării onticului individual şi universal, cu siguranţă, ca acte proprii ale armonizarii orfice şi narcisic-cromice , deşi aparent generate de condiţia solitudinii, toate acestea constituind supape de ne-linişti şi de soluţii existenţiale, cu transcendere în cosmicitatea realului meterial-spiritual, în magia căutării şi în mister. Actul creaţiei sale este cel al voliţiei în abordare, stilisticii în relevare şi se simbolizează prin încărcătura metaforei , este profund cultural şi legitimat ,ca având direcţia, voinţa şi puterea necesare de a prelua şi valoriza concepte şi stiluri variate din literatura contemporană. Poeta Danielle Wolf îşi perfectează, astfel, cu evidenţa unei evaluări literale principiale, de la un poem la altul , semnificantele materialităţii şi cognoscibilităţii ,în posibil şi imposibil,în real şi în ficţiune în structuri cu valenţe cosmice. Individualitatea sa culturală este imanentă, iar stilul său creator, cu totul original, merită şi impune criticului, pentru fiecare dintre poemele sale , o atentă analiză critică de valoare, cu exemplificări textuale!...Cu stimă… Gheorghe Apetroae Sibiu
LITERATURA, ".... ea ţi-a zâmbit", Gheorghe Apetroae Sibiu
. ... EA ŢI-A ZÂMBIT
-să înveţi s-ajungi din nou supus,
de strajă multor neputinţe,
un îngeresc păstor al turnului sedus,
căzut ecou a câte-s ne-mplinite,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
-să înveţi cum să iubeşti şi să-l dezbraci
arzând în pâine, miezul zilei mai carnal,
pe creste gândurile rele, rătăcind
şi-n lanul plin de maci albaştri,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
să aromezi cu focul sevei stelei
prin oase drepte, sângele din Crist
de cercul crucii, umbra răstignind,
de braţul flăcării s-o prinzi,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
-să îl primeşti pe orb în razele-i de- atunci,
în ea, să-l uiţi şi-n ea să-nveţi
cum să-nfloreşti un crin sălbatic,
sângerând pe seară diafane astre,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
Pe BOLTA de cinabru , în adânc fior
şi-n zborul grav de fluturi albi,
s-o-nveţi să ardă –n al tău trup
sedus de argilitele himere,
...cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
-să înveţi s-ajungi din nou supus,
de strajă multor neputinţe,
un îngeresc păstor al turnului sedus,
căzut ecou a câte-s ne-mplinite,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
-să înveţi cum să iubeşti şi să-l dezbraci
arzând în pâine, miezul zilei mai carnal,
pe creste gândurile rele, rătăcind
şi-n lanul plin de maci albaştri,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
să aromezi cu focul sevei stelei
prin oase drepte, sângele din Crist
de cercul crucii, umbra răstignind,
de braţul flăcării s-o prinzi,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
-să îl primeşti pe orb în razele-i de- atunci,
în ea, să-l uiţi şi-n ea să-nveţi
cum să-nfloreşti un crin sălbatic,
sângerând pe seară diafane astre,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
Pe BOLTA de cinabru , în adânc fior
şi-n zborul grav de fluturi albi,
s-o-nveţi să ardă –n al tău trup
sedus de argilitele himere,
...cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
luni, 18 octombrie 2010
LITERATURA, " În hăul tău, te simţi ...", Gheorghe Apetroae Sibiu
ÎN HĂUL TĂU TE SIMŢI...
Când creste mari, agreste, neştiute până ieri,
îţi năbuiesc din crinii pietrei reci, trăirile cereşti
în flăcări cris-citrin, o tainică hieratică nălucă,
poţi a uita de răsăritul tău pe locuri de irugă,
de când, de unde steaua înspre seară-ţi urcă !?...
Da! Eşti tu un lut de zeu robit, sortit plecării
la lungile multe cărări- magii prin clipa firii,
cu cerul în amor nebun şi-n triste contemplaţii…
Să înţelegi ecoul surd din glasul desfrunzirii,
te cheamă !..să te scape de a lor rugină fraţii!..
Cu chipul crist şi-n albul florilor acum bătut-
livezi cu văl de-absint, tu cu lumină iarăşi ningi
pe locurile de obârşii, coline-n lanţ de amintiri…
Din răscolirile ce le aprinzi adâncului căzut,
tu scapi de dorul sângerării grele în simţiri !?..
Şi creşti de mult, aici în gândurile-dor al lor
cuprins de visele materne şi de sfinte graţii,
în rang de zeu barbar îţi urci solar scara vieţii,
azi adoptat de-Ardeal, tot de române locuri,
de mic, rebel, de fel ştiut efebul libertăţii !..
Aici, în hău te simţi celest, un adamit topaz
pe anatas, adâncul cerului îmbălsămat să-l arzi,
un mare nesătul de grijile străine şi în chinul
copilului sfios de ieri, azi ochiul duh luminii,
în Totul, să-ţi adopţi cu fiecare zi, destinul !...
Când creste mari, agreste, neştiute până ieri,
îţi năbuiesc din crinii pietrei reci, trăirile cereşti
în flăcări cris-citrin, o tainică hieratică nălucă,
poţi a uita de răsăritul tău pe locuri de irugă,
de când, de unde steaua înspre seară-ţi urcă !?...
Da! Eşti tu un lut de zeu robit, sortit plecării
la lungile multe cărări- magii prin clipa firii,
cu cerul în amor nebun şi-n triste contemplaţii…
Să înţelegi ecoul surd din glasul desfrunzirii,
te cheamă !..să te scape de a lor rugină fraţii!..
Cu chipul crist şi-n albul florilor acum bătut-
livezi cu văl de-absint, tu cu lumină iarăşi ningi
pe locurile de obârşii, coline-n lanţ de amintiri…
Din răscolirile ce le aprinzi adâncului căzut,
tu scapi de dorul sângerării grele în simţiri !?..
Şi creşti de mult, aici în gândurile-dor al lor
cuprins de visele materne şi de sfinte graţii,
în rang de zeu barbar îţi urci solar scara vieţii,
azi adoptat de-Ardeal, tot de române locuri,
de mic, rebel, de fel ştiut efebul libertăţii !..
Aici, în hău te simţi celest, un adamit topaz
pe anatas, adâncul cerului îmbălsămat să-l arzi,
un mare nesătul de grijile străine şi în chinul
copilului sfios de ieri, azi ochiul duh luminii,
în Totul, să-ţi adopţi cu fiecare zi, destinul !...
marți, 12 octombrie 2010
LITERATURA, "Vrăjit de trecere", GHEORGHE APETROAE SIBIU
15.I. VRĂJIT DE TRECERE
Când Totul nu era decât secunda
revărsare a cerului de ametist
stropit pe zare cu aripile-i rupte
din citrin şi norii alunii,
căzând în crâncenă vâltoare,
gemea de faceri vii şi apa
în bulboane,sub roţile-i de car
stelar, în inelări barbare !...
Piereau şi florile, de mângâieri
aprinse, plângeau , râzând bătute
triste ierburi grase sub copite ,
ecvestre, exilate lacrimi,
şiroind durerile ce-i cresc solare-
albastre din irişii verzi,
pe faţa libertăţii, patimi
în vrerea fiecărei clipe reci !…
Iar Tu, din trecere-i lipsind ,
să-i poţi opri căderea,
cu glasul orfic, înflorit
de bine-cuvântare,
îi închinai, în gând de rugăciuni,
străbunii, treziile-n mormânt,
fidel dorinţei altui gând,
de re-simţiri pe adâncita Vale !...
Şi, fluierând pe zare,
vlăguit de- al zilei mers
şi de-alergarea cerbului, stelară,
din boncănit,
croindu-ţi gând celest,
treci liber sub traveea infinitului,
la răsărit,
simţind a retrăire
cu nesfârşirea din sfârşitul
în al ei cu-vânt de înflorire!…
Din alt rut s-odihneşte , ostenită
ciuta-n cer ajunsă l-adăpatul
din izvorul şi acum curgând
în nevăzut, pe tăinuita cale !…
Din El, în ea-nflorind
nou duh, călătorind, cum Sartre
cu împătimirea sorţii
în zbor selenic, mai departe
de rostirea morţii !...
Se înfiripă iarăşi stela
în ogiva bolţii, mută :
Eşti cugetul aprins de fluorinul dor,
cu aripile frânte vindecate de ispită !…
gheorghe apetroae, sibiu
Când Totul nu era decât secunda
revărsare a cerului de ametist
stropit pe zare cu aripile-i rupte
din citrin şi norii alunii,
căzând în crâncenă vâltoare,
gemea de faceri vii şi apa
în bulboane,sub roţile-i de car
stelar, în inelări barbare !...
Piereau şi florile, de mângâieri
aprinse, plângeau , râzând bătute
triste ierburi grase sub copite ,
ecvestre, exilate lacrimi,
şiroind durerile ce-i cresc solare-
albastre din irişii verzi,
pe faţa libertăţii, patimi
în vrerea fiecărei clipe reci !…
Iar Tu, din trecere-i lipsind ,
să-i poţi opri căderea,
cu glasul orfic, înflorit
de bine-cuvântare,
îi închinai, în gând de rugăciuni,
străbunii, treziile-n mormânt,
fidel dorinţei altui gând,
de re-simţiri pe adâncita Vale !...
Şi, fluierând pe zare,
vlăguit de- al zilei mers
şi de-alergarea cerbului, stelară,
din boncănit,
croindu-ţi gând celest,
treci liber sub traveea infinitului,
la răsărit,
simţind a retrăire
cu nesfârşirea din sfârşitul
în al ei cu-vânt de înflorire!…
Din alt rut s-odihneşte , ostenită
ciuta-n cer ajunsă l-adăpatul
din izvorul şi acum curgând
în nevăzut, pe tăinuita cale !…
Din El, în ea-nflorind
nou duh, călătorind, cum Sartre
cu împătimirea sorţii
în zbor selenic, mai departe
de rostirea morţii !...
Se înfiripă iarăşi stela
în ogiva bolţii, mută :
Eşti cugetul aprins de fluorinul dor,
cu aripile frânte vindecate de ispită !…
gheorghe apetroae, sibiu
duminică, 10 octombrie 2010
LITERATURA, ÎN LIPSA DE SENIN ŞI LINIŞTI; GHEORGHE APETROAE SIBIU
ÎN LIPSĂ DE SENIN ŞI LINIŞTI
Pe şarul bolţii turmaline
de fulgerări , în seri, cinabre,
însingurarea, cum amorul
ţi-i zodia, cerc de lumini !…
şi Totu-i gri, în cer şi-n tine !…
dar cine nu a fost încins ,
de alergări pe zări lazure
şi-n anatas, de mari simţiri ?..
Se zbate-n tine jarul stelei...
Nisipu-ţi din vrerea durerii
virgin, prin trupul firii blânde,
supusul norilor idilici ,
prin el, se-nvălurează marea
şi-atât de des se-ascunde-n spume !…
De tine şi-a prins în risipă
lumina vrerii – albe aripi,
plutind pe celestine bolţi !…
Şi tot îţi dă târcoale – n legi
agilă-n irişii săi verzi,
şopârla tălpilor pribegi,
să-şi scuipe duhul prin havuze,
lăsând în arşiţi albe bolţi...
Gândind a-ţi desena pe umăr
Selena-n seri,să-ţi scalde-n îngeri
fecioara pulpă, glezna-n mers,
cum albatrosu-n zbor celest,
îndepărtându-şi lunge aripi,
închină ceru-n largi rotiri
în multe coborâri pe valuri !…
Pământ de stea, din cer, stingher
cu-o sângerie vrere-n minte,
în dor de trecere , ne-nvins
de fulgerul luminii sfinte,
porţi voia în solare vise ,
cum sângele-ţi în mari ne-linişti,
ţâşnind din lampadarul criptei,
prin oase-ţi steaua lunecând !…
De viscol, ţi se-nchide zarea
atât de des ,cum spuma mării,
stropind seninul cu zăpezi,
explozii roze în priviri !...
sub nori se-nvălurează marea -
Un ne-cuprins de amăgiri,
în lipsă de senin şi linişti !...
Pe şarul bolţii turmaline
de fulgerări , în seri, cinabre,
însingurarea, cum amorul
ţi-i zodia, cerc de lumini !…
şi Totu-i gri, în cer şi-n tine !…
dar cine nu a fost încins ,
de alergări pe zări lazure
şi-n anatas, de mari simţiri ?..
Se zbate-n tine jarul stelei...
Nisipu-ţi din vrerea durerii
virgin, prin trupul firii blânde,
supusul norilor idilici ,
prin el, se-nvălurează marea
şi-atât de des se-ascunde-n spume !…
De tine şi-a prins în risipă
lumina vrerii – albe aripi,
plutind pe celestine bolţi !…
Şi tot îţi dă târcoale – n legi
agilă-n irişii săi verzi,
şopârla tălpilor pribegi,
să-şi scuipe duhul prin havuze,
lăsând în arşiţi albe bolţi...
Gândind a-ţi desena pe umăr
Selena-n seri,să-ţi scalde-n îngeri
fecioara pulpă, glezna-n mers,
cum albatrosu-n zbor celest,
îndepărtându-şi lunge aripi,
închină ceru-n largi rotiri
în multe coborâri pe valuri !…
Pământ de stea, din cer, stingher
cu-o sângerie vrere-n minte,
în dor de trecere , ne-nvins
de fulgerul luminii sfinte,
porţi voia în solare vise ,
cum sângele-ţi în mari ne-linişti,
ţâşnind din lampadarul criptei,
prin oase-ţi steaua lunecând !…
De viscol, ţi se-nchide zarea
atât de des ,cum spuma mării,
stropind seninul cu zăpezi,
explozii roze în priviri !...
sub nori se-nvălurează marea -
Un ne-cuprins de amăgiri,
în lipsă de senin şi linişti !...
sâmbătă, 9 octombrie 2010
LITERATURA, PĂŞIND LUMINA LOR... GHEORGHE APETROAE SIBIU
14 .I..PĂŞIND LUMINA LOR
Dar, în Olimp, nu ştii că e Palas- Atena ?
Era, pe când curgeau solar
sudorile cu iz de mosc incins
pe-alama feţelor agreste,
când ochii de-ametist ai pietrei reci
de cer aprinşi,
se deschideau în large arcuiri
pe crestele-n uluce,
când fagii pe obârşii ,
de vânturi retezaţi,
zăceau agest în lunge prăvăliri
sub osândirea Crucii…
Erai acolo, unde marii zei,
pe codrii împăraţi,
îţi cuvântau ales din înfoşnirea frunzei …
Izvoarele, curgând din patul Proserpinei,
te primeneau cybilic,
cu glas de ne-nceputuri,
prin pajişti înroite-n fluturi
în culori rebele…
Pârleazul vechi, sărindu-l,
te înfloreau, în ele !…
Şi hoinăreai, aşa,
prin clipa unor duhuri sfinte,
păşind lumina lor
pe tăinuite trepte,
nelinişti , răscolind în sufletele
cu obîrşii
în flăcările îngerii, din abisale vetre !….
Dar, în Olimp, nu ştii că e Palas- Atena ?
Era, pe când curgeau solar
sudorile cu iz de mosc incins
pe-alama feţelor agreste,
când ochii de-ametist ai pietrei reci
de cer aprinşi,
se deschideau în large arcuiri
pe crestele-n uluce,
când fagii pe obârşii ,
de vânturi retezaţi,
zăceau agest în lunge prăvăliri
sub osândirea Crucii…
Erai acolo, unde marii zei,
pe codrii împăraţi,
îţi cuvântau ales din înfoşnirea frunzei …
Izvoarele, curgând din patul Proserpinei,
te primeneau cybilic,
cu glas de ne-nceputuri,
prin pajişti înroite-n fluturi
în culori rebele…
Pârleazul vechi, sărindu-l,
te înfloreau, în ele !…
Şi hoinăreai, aşa,
prin clipa unor duhuri sfinte,
păşind lumina lor
pe tăinuite trepte,
nelinişti , răscolind în sufletele
cu obîrşii
în flăcările îngerii, din abisale vetre !….
Abonați-vă la:
Postări (Atom)