. ... EA ŢI-A ZÂMBIT
-să înveţi s-ajungi din nou supus,
de strajă multor neputinţe,
un îngeresc păstor al turnului sedus,
căzut ecou a câte-s ne-mplinite,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
-să înveţi cum să iubeşti şi să-l dezbraci
arzând în pâine, miezul zilei mai carnal,
pe creste gândurile rele, rătăcind
şi-n lanul plin de maci albaştri,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
să aromezi cu focul sevei stelei
prin oase drepte, sângele din Crist
de cercul crucii, umbra răstignind,
de braţul flăcării s-o prinzi,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
-să îl primeşti pe orb în razele-i de- atunci,
în ea, să-l uiţi şi-n ea să-nveţi
cum să-nfloreşti un crin sălbatic,
sângerând pe seară diafane astre,
cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
Pe BOLTA de cinabru , în adânc fior
şi-n zborul grav de fluturi albi,
s-o-nveţi să ardă –n al tău trup
sedus de argilitele himere,
...cu tâlc ea ţi-a zâmbit!…
marți, 19 octombrie 2010
luni, 18 octombrie 2010
LITERATURA, " În hăul tău, te simţi ...", Gheorghe Apetroae Sibiu
ÎN HĂUL TĂU TE SIMŢI...
Când creste mari, agreste, neştiute până ieri,
îţi năbuiesc din crinii pietrei reci, trăirile cereşti
în flăcări cris-citrin, o tainică hieratică nălucă,
poţi a uita de răsăritul tău pe locuri de irugă,
de când, de unde steaua înspre seară-ţi urcă !?...
Da! Eşti tu un lut de zeu robit, sortit plecării
la lungile multe cărări- magii prin clipa firii,
cu cerul în amor nebun şi-n triste contemplaţii…
Să înţelegi ecoul surd din glasul desfrunzirii,
te cheamă !..să te scape de a lor rugină fraţii!..
Cu chipul crist şi-n albul florilor acum bătut-
livezi cu văl de-absint, tu cu lumină iarăşi ningi
pe locurile de obârşii, coline-n lanţ de amintiri…
Din răscolirile ce le aprinzi adâncului căzut,
tu scapi de dorul sângerării grele în simţiri !?..
Şi creşti de mult, aici în gândurile-dor al lor
cuprins de visele materne şi de sfinte graţii,
în rang de zeu barbar îţi urci solar scara vieţii,
azi adoptat de-Ardeal, tot de române locuri,
de mic, rebel, de fel ştiut efebul libertăţii !..
Aici, în hău te simţi celest, un adamit topaz
pe anatas, adâncul cerului îmbălsămat să-l arzi,
un mare nesătul de grijile străine şi în chinul
copilului sfios de ieri, azi ochiul duh luminii,
în Totul, să-ţi adopţi cu fiecare zi, destinul !...
Când creste mari, agreste, neştiute până ieri,
îţi năbuiesc din crinii pietrei reci, trăirile cereşti
în flăcări cris-citrin, o tainică hieratică nălucă,
poţi a uita de răsăritul tău pe locuri de irugă,
de când, de unde steaua înspre seară-ţi urcă !?...
Da! Eşti tu un lut de zeu robit, sortit plecării
la lungile multe cărări- magii prin clipa firii,
cu cerul în amor nebun şi-n triste contemplaţii…
Să înţelegi ecoul surd din glasul desfrunzirii,
te cheamă !..să te scape de a lor rugină fraţii!..
Cu chipul crist şi-n albul florilor acum bătut-
livezi cu văl de-absint, tu cu lumină iarăşi ningi
pe locurile de obârşii, coline-n lanţ de amintiri…
Din răscolirile ce le aprinzi adâncului căzut,
tu scapi de dorul sângerării grele în simţiri !?..
Şi creşti de mult, aici în gândurile-dor al lor
cuprins de visele materne şi de sfinte graţii,
în rang de zeu barbar îţi urci solar scara vieţii,
azi adoptat de-Ardeal, tot de române locuri,
de mic, rebel, de fel ştiut efebul libertăţii !..
Aici, în hău te simţi celest, un adamit topaz
pe anatas, adâncul cerului îmbălsămat să-l arzi,
un mare nesătul de grijile străine şi în chinul
copilului sfios de ieri, azi ochiul duh luminii,
în Totul, să-ţi adopţi cu fiecare zi, destinul !...
marți, 12 octombrie 2010
LITERATURA, "Vrăjit de trecere", GHEORGHE APETROAE SIBIU
15.I. VRĂJIT DE TRECERE
Când Totul nu era decât secunda
revărsare a cerului de ametist
stropit pe zare cu aripile-i rupte
din citrin şi norii alunii,
căzând în crâncenă vâltoare,
gemea de faceri vii şi apa
în bulboane,sub roţile-i de car
stelar, în inelări barbare !...
Piereau şi florile, de mângâieri
aprinse, plângeau , râzând bătute
triste ierburi grase sub copite ,
ecvestre, exilate lacrimi,
şiroind durerile ce-i cresc solare-
albastre din irişii verzi,
pe faţa libertăţii, patimi
în vrerea fiecărei clipe reci !…
Iar Tu, din trecere-i lipsind ,
să-i poţi opri căderea,
cu glasul orfic, înflorit
de bine-cuvântare,
îi închinai, în gând de rugăciuni,
străbunii, treziile-n mormânt,
fidel dorinţei altui gând,
de re-simţiri pe adâncita Vale !...
Şi, fluierând pe zare,
vlăguit de- al zilei mers
şi de-alergarea cerbului, stelară,
din boncănit,
croindu-ţi gând celest,
treci liber sub traveea infinitului,
la răsărit,
simţind a retrăire
cu nesfârşirea din sfârşitul
în al ei cu-vânt de înflorire!…
Din alt rut s-odihneşte , ostenită
ciuta-n cer ajunsă l-adăpatul
din izvorul şi acum curgând
în nevăzut, pe tăinuita cale !…
Din El, în ea-nflorind
nou duh, călătorind, cum Sartre
cu împătimirea sorţii
în zbor selenic, mai departe
de rostirea morţii !...
Se înfiripă iarăşi stela
în ogiva bolţii, mută :
Eşti cugetul aprins de fluorinul dor,
cu aripile frânte vindecate de ispită !…
gheorghe apetroae, sibiu
Când Totul nu era decât secunda
revărsare a cerului de ametist
stropit pe zare cu aripile-i rupte
din citrin şi norii alunii,
căzând în crâncenă vâltoare,
gemea de faceri vii şi apa
în bulboane,sub roţile-i de car
stelar, în inelări barbare !...
Piereau şi florile, de mângâieri
aprinse, plângeau , râzând bătute
triste ierburi grase sub copite ,
ecvestre, exilate lacrimi,
şiroind durerile ce-i cresc solare-
albastre din irişii verzi,
pe faţa libertăţii, patimi
în vrerea fiecărei clipe reci !…
Iar Tu, din trecere-i lipsind ,
să-i poţi opri căderea,
cu glasul orfic, înflorit
de bine-cuvântare,
îi închinai, în gând de rugăciuni,
străbunii, treziile-n mormânt,
fidel dorinţei altui gând,
de re-simţiri pe adâncita Vale !...
Şi, fluierând pe zare,
vlăguit de- al zilei mers
şi de-alergarea cerbului, stelară,
din boncănit,
croindu-ţi gând celest,
treci liber sub traveea infinitului,
la răsărit,
simţind a retrăire
cu nesfârşirea din sfârşitul
în al ei cu-vânt de înflorire!…
Din alt rut s-odihneşte , ostenită
ciuta-n cer ajunsă l-adăpatul
din izvorul şi acum curgând
în nevăzut, pe tăinuita cale !…
Din El, în ea-nflorind
nou duh, călătorind, cum Sartre
cu împătimirea sorţii
în zbor selenic, mai departe
de rostirea morţii !...
Se înfiripă iarăşi stela
în ogiva bolţii, mută :
Eşti cugetul aprins de fluorinul dor,
cu aripile frânte vindecate de ispită !…
gheorghe apetroae, sibiu
duminică, 10 octombrie 2010
LITERATURA, ÎN LIPSA DE SENIN ŞI LINIŞTI; GHEORGHE APETROAE SIBIU
ÎN LIPSĂ DE SENIN ŞI LINIŞTI
Pe şarul bolţii turmaline
de fulgerări , în seri, cinabre,
însingurarea, cum amorul
ţi-i zodia, cerc de lumini !…
şi Totu-i gri, în cer şi-n tine !…
dar cine nu a fost încins ,
de alergări pe zări lazure
şi-n anatas, de mari simţiri ?..
Se zbate-n tine jarul stelei...
Nisipu-ţi din vrerea durerii
virgin, prin trupul firii blânde,
supusul norilor idilici ,
prin el, se-nvălurează marea
şi-atât de des se-ascunde-n spume !…
De tine şi-a prins în risipă
lumina vrerii – albe aripi,
plutind pe celestine bolţi !…
Şi tot îţi dă târcoale – n legi
agilă-n irişii săi verzi,
şopârla tălpilor pribegi,
să-şi scuipe duhul prin havuze,
lăsând în arşiţi albe bolţi...
Gândind a-ţi desena pe umăr
Selena-n seri,să-ţi scalde-n îngeri
fecioara pulpă, glezna-n mers,
cum albatrosu-n zbor celest,
îndepărtându-şi lunge aripi,
închină ceru-n largi rotiri
în multe coborâri pe valuri !…
Pământ de stea, din cer, stingher
cu-o sângerie vrere-n minte,
în dor de trecere , ne-nvins
de fulgerul luminii sfinte,
porţi voia în solare vise ,
cum sângele-ţi în mari ne-linişti,
ţâşnind din lampadarul criptei,
prin oase-ţi steaua lunecând !…
De viscol, ţi se-nchide zarea
atât de des ,cum spuma mării,
stropind seninul cu zăpezi,
explozii roze în priviri !...
sub nori se-nvălurează marea -
Un ne-cuprins de amăgiri,
în lipsă de senin şi linişti !...
Pe şarul bolţii turmaline
de fulgerări , în seri, cinabre,
însingurarea, cum amorul
ţi-i zodia, cerc de lumini !…
şi Totu-i gri, în cer şi-n tine !…
dar cine nu a fost încins ,
de alergări pe zări lazure
şi-n anatas, de mari simţiri ?..
Se zbate-n tine jarul stelei...
Nisipu-ţi din vrerea durerii
virgin, prin trupul firii blânde,
supusul norilor idilici ,
prin el, se-nvălurează marea
şi-atât de des se-ascunde-n spume !…
De tine şi-a prins în risipă
lumina vrerii – albe aripi,
plutind pe celestine bolţi !…
Şi tot îţi dă târcoale – n legi
agilă-n irişii săi verzi,
şopârla tălpilor pribegi,
să-şi scuipe duhul prin havuze,
lăsând în arşiţi albe bolţi...
Gândind a-ţi desena pe umăr
Selena-n seri,să-ţi scalde-n îngeri
fecioara pulpă, glezna-n mers,
cum albatrosu-n zbor celest,
îndepărtându-şi lunge aripi,
închină ceru-n largi rotiri
în multe coborâri pe valuri !…
Pământ de stea, din cer, stingher
cu-o sângerie vrere-n minte,
în dor de trecere , ne-nvins
de fulgerul luminii sfinte,
porţi voia în solare vise ,
cum sângele-ţi în mari ne-linişti,
ţâşnind din lampadarul criptei,
prin oase-ţi steaua lunecând !…
De viscol, ţi se-nchide zarea
atât de des ,cum spuma mării,
stropind seninul cu zăpezi,
explozii roze în priviri !...
sub nori se-nvălurează marea -
Un ne-cuprins de amăgiri,
în lipsă de senin şi linişti !...
sâmbătă, 9 octombrie 2010
LITERATURA, PĂŞIND LUMINA LOR... GHEORGHE APETROAE SIBIU
14 .I..PĂŞIND LUMINA LOR
Dar, în Olimp, nu ştii că e Palas- Atena ?
Era, pe când curgeau solar
sudorile cu iz de mosc incins
pe-alama feţelor agreste,
când ochii de-ametist ai pietrei reci
de cer aprinşi,
se deschideau în large arcuiri
pe crestele-n uluce,
când fagii pe obârşii ,
de vânturi retezaţi,
zăceau agest în lunge prăvăliri
sub osândirea Crucii…
Erai acolo, unde marii zei,
pe codrii împăraţi,
îţi cuvântau ales din înfoşnirea frunzei …
Izvoarele, curgând din patul Proserpinei,
te primeneau cybilic,
cu glas de ne-nceputuri,
prin pajişti înroite-n fluturi
în culori rebele…
Pârleazul vechi, sărindu-l,
te înfloreau, în ele !…
Şi hoinăreai, aşa,
prin clipa unor duhuri sfinte,
păşind lumina lor
pe tăinuite trepte,
nelinişti , răscolind în sufletele
cu obîrşii
în flăcările îngerii, din abisale vetre !….
Dar, în Olimp, nu ştii că e Palas- Atena ?
Era, pe când curgeau solar
sudorile cu iz de mosc incins
pe-alama feţelor agreste,
când ochii de-ametist ai pietrei reci
de cer aprinşi,
se deschideau în large arcuiri
pe crestele-n uluce,
când fagii pe obârşii ,
de vânturi retezaţi,
zăceau agest în lunge prăvăliri
sub osândirea Crucii…
Erai acolo, unde marii zei,
pe codrii împăraţi,
îţi cuvântau ales din înfoşnirea frunzei …
Izvoarele, curgând din patul Proserpinei,
te primeneau cybilic,
cu glas de ne-nceputuri,
prin pajişti înroite-n fluturi
în culori rebele…
Pârleazul vechi, sărindu-l,
te înfloreau, în ele !…
Şi hoinăreai, aşa,
prin clipa unor duhuri sfinte,
păşind lumina lor
pe tăinuite trepte,
nelinişti , răscolind în sufletele
cu obîrşii
în flăcările îngerii, din abisale vetre !….
duminică, 26 septembrie 2010
LITERATURA, " DE NEÎNCEPUT" , GHEORGHE APETROAE SIBIU
1. DE NE-ÎNCEPUT
I-ai dăruit Ne-Început, cinabric cerul
în cu-vânt : buchet de anemone reci,
dar, mării valuri de smarald
şi timpul, înflorind cum lilieci
în ametist şi alabast…
În umbra ta de stelă roză fluorină
-mbălsămând
cu libertatea zării turmaline, bolta
pe care îi arzi, în sprinten zbor
cu dor de vechiul cor şi-i cânţi
învolburat de-amor !..
Călare te întorci la pajiştile tremolite,
înroind în florile de vise şi de dor ,
a le cosi şi a sfinţi-n mireasma lor
carnalic voal la Ne-nceput ,
să îl tentezi când îl valsezi, în frac …
Cu vrerea-ţi firea îi alinţi
şi îi curtezi cuprinsul de fiori,
îi mângâi în tăcere chipul rece
şi mai regal i-l simţi !…
Din mersul calului
îi concertezi un recital de Bach !…
Hălăduind prin libertatea lui, ca arşiţa
dorinţelor să-ţi stingi,
îi buciumi plin din corn,
buiestrul calului slobozi
în Ne-nceput. Îi cânţi rebel
şi-i dai pala de fân !…
Din şea ai coborât atras de flori...
în grabă te arunci în Tot
la botul calului, în uda pajişte,
cu-o bere, fumegând
precum o ceaţă rece în ne-linişti
şi o sorbi tăcut, de Ne-nceput…
Gheorghe Apetroae Sibiu
duminică, 19 septembrie 2010
Literatura română, Poezii, Gheorghe Apetroae Sibiu
7. I. IN ALTARUL COPILĂRIEI
În altarul copilăriei cântai bucurii cerului,
priceasne lungi cu glasul izvoarelor…
Buciumai ecoul undelor înalte în stânci
şi cu el ademeneai inimile stelelor,
a coborî atunci din bolţi stibinice, pe lunci,
în a le păstori cu drag, ca un Cirene,
turma plutitoare, neobosită de trecere!…
Cu iubirea din atingerea trupului lor,
sângele , ţâşnindu-le din havuzul zărilor
îţi întroniza cerească dragoste de zbor,
de o celestă plimbare împreună, cu dor,
cum solara lumină pentru ogorul în rod...
Zăpezile-şi topeau, trecând prin inima ta
vernală, în altarul copilăriei, crinii,
în buchet de graţie, fidelitatea privirii…
Ucideai, cu ochii zglobii, picurii din streşini:
lacrimi de încredere, în semn de revoltă…
Te mângâiau vorbele, brize –n senin,semn
al cu-vintelor mari, la atingerea filei…
Când peste zăpezi, mistuiai, în ardere,
plângând zarzărilor, amorul, în aprilie…
Le adorai florile şi, ca pe stele, le mângâiai…
te bucurai de zbor şi de rodirea nelimitelor,
adâncind farmecul, în altar, copilăriei …
În altarul copilăriei cântai bucurii cerului,
priceasne lungi cu glasul izvoarelor…
Buciumai ecoul undelor înalte în stânci
şi cu el ademeneai inimile stelelor,
a coborî atunci din bolţi stibinice, pe lunci,
în a le păstori cu drag, ca un Cirene,
turma plutitoare, neobosită de trecere!…
Cu iubirea din atingerea trupului lor,
sângele , ţâşnindu-le din havuzul zărilor
îţi întroniza cerească dragoste de zbor,
de o celestă plimbare împreună, cu dor,
cum solara lumină pentru ogorul în rod...
Zăpezile-şi topeau, trecând prin inima ta
vernală, în altarul copilăriei, crinii,
în buchet de graţie, fidelitatea privirii…
Ucideai, cu ochii zglobii, picurii din streşini:
lacrimi de încredere, în semn de revoltă…
Te mângâiau vorbele, brize –n senin,semn
al cu-vintelor mari, la atingerea filei…
Când peste zăpezi, mistuiai, în ardere,
plângând zarzărilor, amorul, în aprilie…
Le adorai florile şi, ca pe stele, le mângâiai…
te bucurai de zbor şi de rodirea nelimitelor,
adâncind farmecul, în altar, copilăriei …
Abonați-vă la:
Postări (Atom)